UPDATE 18:45 |Gică Hagi a vorbit și despre importanța investițiilor într-un proiect precum cel pe care l-a demarat în urmă cu 10 ani la Ovidiu și susține că fără bani, nu se poate face performanță de înalt nivel. În plus, „Regele” a anunțat că a mai cumpărat 10 hectare de teren lângă perimetrul de 7 hectare pe care se întinde actualmente Academia.
Am creat un proiect unic, unde copiii vin și totul e inclus: cazare, mâncare, școală, antrenament, deplasări, totul pe cheltuiala clubului. Aici avem un buget mare alocat aici, printre cele mai bune din România. Pentru că dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să investești. Orice club mare din Europa, fie că vorbim de Anglia, Germania, Italia, Spania, peste tot sunt centre foarte bune, unde se produc jucători foarte mulți Am mai luat 10 hectare, ieri am aflat. Ne dezvoltăm și mai mult. Vreau ca academia să fie și mai mare, și mai competitivă. Vreau să arătăm bine! Am intrat într-o nouă etapă – Gică Hagi, patron-manager Viitorul Constanța
Am creat un proiect unic, unde copiii vin și totul e inclus: cazare, mâncare, școală, antrenament, deplasări, totul pe cheltuiala clubului. Aici avem un buget mare alocat aici, printre cele mai bune din România.
Pentru că dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să investești. Orice club mare din Europa, fie că vorbim de Anglia, Germania, Italia, Spania, peste tot sunt centre foarte bune, unde se produc jucători foarte mulți
Am mai luat 10 hectare, ieri am aflat. Ne dezvoltăm și mai mult. Vreau ca academia să fie și mai mare, și mai competitivă. Vreau să arătăm bine! Am intrat într-o nouă etapă – Gică Hagi, patron-manager Viitorul Constanța
UPDATE 17:25 | Gheorghe Hagi ține la această oră o conferință de presă alături de Gică Popescu și Pavel Peniu, președinții clubului Viitorului și al Academiei „Gheorghe Hagi” și dezvăluie detalii neștiute despre cum a ajuns să creeze proiectul de la Ovidiu.
ProSport este prezent acolo și vă prezintă imagini în exclusivitate, pe care le puteți urmări în galeria foto. La eveniment, în public, sunt prezenți toți jucătorii pe care Hagi îi antrenează la Viitorul. „Am întors totul fotbalului românesc. Hagi înseamnă Harnic, Ambițios, Generos și Iute”, a spus Hagi în cadrul conferinței.
Știre inițială:
Gheorghe Hagi își va lansa, sâmbătă, de la ora 17.00, cartea „Campionii creează Campioni” care va conține capitole importante din cariera sa. Acolo vor fi prezentați pașii care l-au transformat într-unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lumii. Totodată, “Regele” povestește experiențele pe care le-a trăit la FC Barcelona și Real Madrid și cum l-au influențat acestea după ce a agățat ghetele în cui.
Evenimentul are loc la hotelul pe care Gheorghe Hagi îl deține în stațiunea Mamaia. “Regele” a anunțat încă de acum doi ani lansarea acestei cărți.
„O să scot o carte. O să vedeţi cu toţii ce a făcut Hagi în 42 de ani de fotbal, cum am învăţat eu fotbalul. O să vă arăt care e ideea mea despre fotbal. Toate lucrurile structurate bine, pentru că mie mi-a plăcut gramatica mai mult decât compunerea. Eu nu compun, eu sunt un tip pragmatic gramatical, chiar dacă unii spuneţi că mai greşesc.
Mie îmi place subiectul şi predicatul. Trebuie să cunosc foarte bine principiile. Ăsta sunt! Îmi plac subiectul şi predicatul, nu compunerile. Dacă compunem, trecem în filosofie. Trebuie să ştim ce vrem de la viaţă, iar eu ştiu că mie mi-a plăcut şi m-am născut să câştig. Vreau să ajung cel mai bun, pentru că nu m-am născut cel mai bun, ci am devenit cu muncă„, spunea Gheorghe Hagi la momentul respectiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER