Gică Popescu, răpus de durere de două momente crâncene. Moartea tatălui și clipa când le-a spus copiilor decizia în „Dosarul Transferurilor”. „Fata mea a spus: «Mergi la închisoare»?”
Gică Popescu a vorbit deschis cele mai triste dure momente din viața lui. Clipe care au trecut cu greu, cu lacrimi și durere. Fostul internațional a dezvăluit cum au reacționat cei din familie când au aflat că merge la închisoare și cum i-a dat soția vestea că tatăl lui s-a prăpădit.
Gică Popescu a fost condamnat trei ani, o lună și zece zile în „Dosarul Transferurilor”. A fost eliberat condiţionat la 4 noiembrie 2015, după ce a executat un an şi opt luni din pedeapsă. A beneficiat de o reducere a pedepsei de 120 de zile pentru că a scris 4 cărți.
Fostul căpitan al echipei naționale a vorbit prima oară despre momentul în care și-a anunțat copiii că merge la închisoare.
„Am plecat acasă, a venit toată familia, era la mine acasă ca la înmormântare. Cumnata mea, Mari, s-a dus să ia copiii de la școală și când au intrat în casă, normal, copiii simt, era toată lumea plânsă, toată lumea tristă și i-am luat pe copii, împreună cu soția mea, și i-am dus în cameră.
Ne-am așezat pe pat și am început să le spun: «Voi știți că, astăzi, tati aștepta o decizie a instanței… ». Și, în acel moment, fata mea a spus: «Mergi la închisoare»?
Și atunci am izbucnit toți patru în plâns. A fost, cred, cel mai dur moment pe care l-am trăit eu vreodată, momentul când le-am spus copiilor mei această decizie”, a povestit Gică Popescu, „sugrumat” de emoție, la Digi 24.
„Tata s-a stins din mândrie. Nu a putut să suporte umilința”
O altă situație dificilă a fost momentul în care a sunat acasă, să-și anunțe părinții care se aflau la Calafat. Tatăl său nici nu a putut să vorbească la telefon.
„Am sunat acasă, tata era un tip de o personalitate incredibilă și când a răspuns la telefon, nu a putut să vorbească cu mine și cu un nod în gât a zis: «Ia-o pe maica-ta».
Un tip dur, așa, tata și un tip incredibil, dar n-a putut să ducă momentul ăsta și la două luni după aceea «s-a stins din mândrie», n-a putut să suporte umilința asta”, a dezvăluit fostul căpitan al echipei naționale a României.
„A murit tata! Tata de la Calafat”
Gică Popescu era în închisoare când a aflat că tatăl său a murit. Constantin Popescu s-a stins în urma unui infarct.
„Șapte luni de zile a venit și dimineața, și seara, fără să lipsească o zi. Fiind avocat, putea să vină în fiecare zi, acesta era marele avantaj. Și venea în fiecare dimineață, zâmbind… Ce era în sufletul ei îmi pot imagina… Și atunci, când a intrat… Eu o vedeam de undeva de după două uși, care aveau sticlă. Și îi făceam cu mâna. N-a reacționat. A trecut de prima ușă. I-am făcut din nou cu mâna. Stană de piatră. «Domnule, ce se-ntâmplă?».
Am trecut de ușă și când am intrat, am fixat-o cu privirea și mergeam către ea… stană de piatră! Îmbrăcată în negru. Am intrat în cabina respectivă și din picioare, zic: «Ce s-a întâmplat?». Mi-a zis doar așa: «A murit tata».
Cu trei zile înainte, socrul meu, tatăl soției mele, căzuse din picioare, i se făcuse rău la noi acasă și căzuse din picioare. Știam de la ea. Și-am zis: «aoleu, socrul meu!». Și zic: «Care tată?».
«Tata de la Calafat!».
Și atunci, cum trăiești așa, un vis, zici că visezi și aștepți să te trezești, am stat 10 secunde, n-am realizat, mintea nu-mi asimila această informație. Cu tata vorbisem cu două zile înainte și era perfect, vorbeam cum o să mergem noi la pescuit și din Deltă, o să ne reluăm partidele noastre de pescuit… și deci, nu puteam să asimilez și m-am prăbușit în 10 secunde.
Ea era în partea cealaltă a geamului, nu puteam, era cu mâna pe geam… – iarăși, un moment tensionat, un moment foarte tensionat, am început să plâng, vă dați seama, îmi pierdusem tatăl… vorbești cu un om cu 24 de ore mai înainte și după aceea, dimineața, afli că s-a stins… e… a fost dur, dur moment!”, a mai spus fostul internațioanal, vizibil emoționat.
Gică Popescu a primit o învoire de o zi, de la cei care conduc penitenciarul Rahova, ca să meargă să-și conducă tatăl pe ultimul drum. Când fost eliberat a mers din nou la mormântul tatălui său. Și și-a cerut iertare!