Gluma săptămânii! Ce a apărut pe afișajul tabelei de marcaj la o partidă din NHL :) FOTO Momentul în care nimeni nu s-a mai uitat la meci:
Săptămâna trecută, americanii au aflat șocați că una din cele mai emoționante povești din sport a fost o invenție diabolică, însă au depășit rapid momentul și nu au nicio problemă să glumească pe seama lui Manti Te’o (jucătorul de fotbal american care a păcălit o țară întreagă).
Considerat unul dintre cei mai promițători jucători din NCAAF (Fotbal american universitar), Manti Te’o a vorbit timp de peste un an de o frumoasă relație de dragoste încheiată tragic, cu moartea iubitei sale. Dramatismul poveștii a făcut ca și televiziunile cu acoperire națională să devină interesate de subiect și să-l preia, numai că la finalul săptămânii trecute s-a aflat adevărul: Lennay Kekua, prietena lui Manti Te’o, a fost un personaj 100% fictiv.
TOTUL DESPRE POVESTEA LUI Manti Te’o
„Prietena lui Te’o a venit la meci!”
Cum era de așteptat, imediat după ce adevărul s-a aflat au început să apară și glumele pe seama lui Manti Te’o și a iubitei acestuia, iar una din cele mai bune a fost făcută în timpul meciului de hochei Dallas Stars – Phoenix Coyotes, din NHL, când regizorul de transmisie a „descoperit-o” pe Lennay Kekua în tribune (foto jos) și a stârnit hohotele celor peste 14.000 de spectatori.