Hamza Younes (30 ani) va avea România și Ploieștiul mereu în suflet. Tunisianul s-a întors, înainte de sărbătoarea Crăciunului, în orașul unde și-a propulsat cariera de jucător și unde a „înnebunit”, în perioada 2012-2014, fanii Petrolului cu golurile sale. În Ajunul Crăciunului, atacantul african a semnat cel mai important contract al vieții sale, cel de căsătorie cu ploieșteanca Raluca.
Younes a spus „da”, în Ajunul Crăciunului, în fața ofițerului stării civile de la Ploiești, căsătorindu-se astfel cu Raluca, o ploieșteancă de 25 de ani care urmează să îi dăruiască, peste cinci luni, un copil. Fostul atacant al Petrolului a fost însoțit la eveniment de rude, prieteni, câțiva fani „găzari”, dar și de Răzvan Lucescu, antrenorul echipei unde activează acum în Grecia, la Skoda Xanthi.
Hamza Younes s-a căsătorit la Ploiești cu Raluca. Foto: libertatea.ro
Tunisianul nu a uitat de Petrolul, din momentul plecării sale de la Ploiești, la începutul anului 2014, acesta rămânând în contact permanent cu foștii săi colegi. Drept dovadă, Hamza Younes a avut și un mesaj de susținere pentru noul proiect al echipei Petrolul, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la victoria cu FC Liverpool.
Atacantul african a evoluat pe perioada a trei sezoane pentru Petrolul (2012-2014), în cele 52 de meciuri desfășurate în Liga 1 reușind să înscrie de 34 de ori, cifre ce îl înobilează ca stranierul cu cea mai bună rată de goluri din istoria Ligii 1. După Petrolul, tunisianul s-a transferat la Botev Plovdiv, Ludogorets, Tractor Sazi, iar acum joacă la Skoda Xanthi, acolo unde în 11 meciuri a înscris 8 goluri.
Hamza Younes va fi tată pentru prima dată în scurt timp, soția sa ploieșteancă fiind gravidă în patru luni. Foto: libertatea.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER