Hidrogenul va fi folosit pentru prima dată în istorie drept combustibil al torţei olimpice în timplul unor etape ale ştafetei acesteia, în Japonia, informează Reuters. Această iniţiativă a organizatorilor se înscre în eforturile lor de a face o ediţie a JO de la Tokyo (24 iulie – 9 august) care contribuie la protecţia mediului. Ei încearcă să minimizeze emisiile de carbon cu ocazia jocurilor, pentru a conştientiza asupra problemelor de mediu din Japonia.
Astfel, la etapele dintre prefecturile Fukushima şi Aichi, precum şi la Tokyo, torţa olimpică va fi alimentată cu hidrogen, a cărui ardere nu produce emisii de carbon. În rest, va fi folosit ca de obicei gazul. De asemenea, hidrogenul va fi utlizat pentru întreţinerea flăcării olimpice.În plus, 500 dintre maşinile folosite la organizarea jocurilor vor avea hidrogenul drept combustibil, scrie News.ro.
Flacăra olimpică îşi va începe periplul în Japonia, la 26 martie, de la Fukushima, oraşul devastat de tsunami şi de o catastrofă nucleară în 2011. Traseul va începe la centrul de antrenament de la Fukushima, unde au stat muncitorii care au luptat pentru evacuarea deşeurilor radioactive.
Pe traseul din Japonia, torţa olimpică va trece prin toate cele 47 de prefecturi, într-un periplu de 121 de zile, incluzând muntele Fuji sau parcul păcii de la Hiroshima, până la aprinderea flăcării olimpice, la 24 iulie. În mod tradiţional, ceremonia de aprindere a torţei olimpice va avea loc la templul Herei din Olimpia, la 12 martie. Flacăra olimpică va fi predată organizatorilor de la JO de la Tokyo la 19 martie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER