Ianis Hagi se simte foarte bine și pe plan personal, iar starul lui Rangers a fost surprins de ProSport în Herăstrău, în vacanța pe care o petrece în România alături de iubita sa, Elena.
Cu zâmbetul pe buze, Ianis Hagi s-a bucurat de vremea foarte bună din București și caută să se relaxeze în compania iubitei care l-a ajutat să se descurce foarte bine și în tricoul campioanei Scoției. ProSport a aflat că fata pe care Ianis Hagi o iubește în secret se numește Elena, locuiește în Constanța și este de origine aromână, la fel ca și fiul lui Gică Hagi.
„Stau bine cu dragostea. Sunt tânăr. Importantă e și viața privată, dar vreau să o țin departe. Părerea mea este că partea aceasta o gestionez bine. Vedem în viitor ce va mai fi”, a spus Ianis Hagi, la Digi Sport.
Ianis Hagi a fost surprins de ProSport în Herăstrău, într-o zi în care internaționalul român, care a purtat ochelari de soare, a încercat să mai uite de fotbal și de tensiune.
Jucătorul lui Rangers, îmbrăcat în tricou și pantaloni scurți, a părut însă și preocupat de discuția pe care a avut-o cu iubita sa.
Deși locuiesc la mai bine de 3.000 de kilometri distanță, acest lucru nu îi împiedică pe cei doi să își continue relația. Elena merge ori de câte ori poate în vizită la Ianis, iar părinții celor doi sunt de acord cu relația lor, așa cum a aflat ProSport. Mai mult, tatăl tinerei este un afacerist potent financiar din Constanța, lucru care îl face pe Ianis Hagi să nu se gândească că există vreun interes la mijloc.
După ce a dezvăluit că își dorește să joace la Galatasaray, Ianis Hagi a anunțat că după vacanță o să discute cu impresarii săi pentru a vedea pe ce drum o va lua în sezonul următor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER