Ilie Dumitrescu, atac dur la adresa statului român în plină pandemie de COVID-19: „Am simțit că banii mi-au fost luați, dar nu au fost fructificați”

Felul în care autoritățile române au gestionat pandemia de coronavirus l-a înfuriat pe Ilie Dumitrescu. Fostul mare internațional și-a manifestat regretul față de cele mai recente evenimente petrecute în România.

„Mister” a vorbit despre contribuția pe care a adus-o la bugetul României prin plata impozitelor. El a adăugat că statul nu a gestionat corect aceste venituri.

„Aveam clădire închiriată, se plătea la sănătate. Aveam compania RCS & RDS, tot la sănătate, plus drepturi de autor, fiind ambasador la o casă de pariuri. Îmi opreau din trei surse de venit la stat, pentru sănătate. Să constat după ani de zile de plătit impozite în zona asta că nu am fost pregătiți pentru chestia asta.

Cel puțin pentru zona asta de a fi protejat. Ce s-a întâmplat la Suceava sau în anumite zone a fost pentru că nu au fost protejați. Atunci am simțit că banii ăștia au foști luați, dar nu au fost fructificați in lucruri simple, în măști, în lucrurile astea”, a spus Ilie Dumitrescu la Digisport.

Ilie Dumitrescu nu vrea să se trateze în spitalele publice

Totodată, fostul mare fotbalist a mai spus că nu a apelat, în trecut, la spitalele de stat, însă a rămas uimit de situația în care a ajuns România din cauza COVID-19.

„Nu m-am dus să fac vreo injecție gratis, am plătit la privat, dar în momentul ăsta mi-am dat seama că tot ce am dat la stat în sănătate nu s-a materializat. E ceva inimaginabil ce se întâmplă în momentul de față”, a mai spus Ilie Dumitrescu.

Publicat: 09 04. 2020, 22:40
Actualizat: 09 04. 2020, 23:26