Ilie Năstase, internat într-un spital din Capitală. Fostul mare tenismen a fost operat

UPDATE Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a fost operat, miercuri, într-un spital privat din Capitală, pentru o hernie inghinală, au declarat agenției MEDIAFAX, surse medicale.

„Starea lui este foarte bună. Era o hernie inghinală minoră„, au explicat medicii.

Ilie Năstase a fost internat, marți, la spitalul privat.

Ulterior, fostul jucător de tenis a fost supus intervenției chirurgicale.

Hernia inghinală este o afecțiune în care organele intra-abdominale sau o parte a intestinului subțire apar la suprafața peretelui abdominal, sub piele, printr-o zonă slabă a mușchilor abdominali.

Acest tip de hernie apare în zona inghinală, respectiv între abdomen și coapse.

O hernie inghinală apare ca o umflatură pe una sau pe ambele părți ale abdomenului. Ea poate apărea în orice moment din copilărie până la maturitate și este mult mai frecventă la bărbați decât femei.

Tratamentul herniei este exclusiv chirurgical, aceasta nevindecându-se „de la sine”, ci, din contră, având o creștere progresivă în timp cu apariția de complicații. Operația se poate face clasic sau laparoscopic.


Probleme de sănătate pentru fostul mare tenismen Ilie Năstase (68 de ani), care după revenirea de la Paris, acolo unde a asistat la turneul de la Roland Garros, s-a internat la un spital din Capitală.

Cel mai bun jucător de tenis din istoria României urmează să fie operat de hernie, anunțul fiind făcut chiar de acesta.

„Nu este nimic grav, m-am internat astăzi (marti – n.red.). Mi s-au rupt mușchii și trebuie să mă operez de hernie”, a spus Ilie Năstase pentru Ziarulring.ro.

Dacă va trece cu bine peste această intervenție chirurgicală, Ilie Năstase va trebui să mai rămână trei zile internat după care va fi lăsat să plece acasă.

Din cauza acestor probleme medicale, Ilie Năstase a fost nevoit să amâne inaugurarea Academiei de Tenis din zoba Aurel Vlaicu, bază sportivă în care a investit 1,5 milioane de euro.

Publicat: 10 06. 2015, 08:59
Actualizat: 10 06. 2015, 14:44