Imagini fabuloase cu Cristi Chivu, la scurt timp după ce a refuzat oferta de la Ajax Amsterdam. A fumat cu nesaț, la o șuetă cu Bogdan Lobonț, după care a plimbat-o pe cățelușa Lia, ca un „părinte” responsabil. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
La scurt timp după ce a refuzat oferta de la Ajax Amsterdam, fostul internațional român Cristi Chivu (43 de ani) a fost surprins alături de Bogdan Lobonț (46 de ani) și de unul dintre bunii săi prieteni la o șuetă, pe o terasă din București. Cel care s-a despărțit recent de echipa Primavera a clubului Inter Milano nu s-a sfiit să fumeze cu sete la masă, pe care au fost zărite doar sticle de apă plată.
Foști colegi la echipa națională a României, Cristi Chivu și Bogdan Lobonț au păstrat o relație apropiată și în ziua de astăzi, drept dovadă imaginile surprinse de ProSport.
Cristi Chivu, surprins alături de Bogdan Lobonț și Marius Kalmar la o terasă din București. Fostul fundaș al lui Inter Milano a fumat cu poftă și a discutat cordial cu cei doi prieteni ai săi
Cei trei și-au dat întâlnire într-o după-amiază însorită de vară la una dintre terasele de lux din Capitală, unde au stat și au discutat, în jurul unei mese pe care tronau sticle de apă plată. În ciuda caracterului amical al dialogului, este clar că unele dintre subiectele abordate au fost serioase, dată fiind încrâncenarea vizibilă cu care au fost tratate.
Mai mult, la un moment dat, Cristi Chivu, care de curând a refuzat oferta de la Ajax Amsterdam, a început să fumeze. Nu mai este jucător de fotbal de mulți ani, astfel că nu a avut niciun motiv să se ferească de privirile curioase ale celor din jur. Deoarece pe masa la care a stat împreună cu Bogdan Lobonț și Marius Kalmar nu își găsise locul și o scrumieră, fostul fotbalist al echipei naționale a României și al lui Inter Milano s-a orientat rapid și a improvizat. A transformat instant paharul pentru cafea de pe masă într-un recipient pentru „scrumat”. În unele momente, Cristi Chivu s-a jucat, parcă nerăbdător, cu bricheta albastră pe care a avut grijă să nu o uite pe masă.
Cu toate că a fost ceva mai rezervat în ceea ce privește fumatul, Bogdan Lobonț a plecat, de asemenea, cu un pachet de produse din tutun în mână.
Au plecat în „urmărirea” cățelușei Lia
După ce s-au ridicat de la masă, Bogdan Lobonț s-a salutat cu cei doi, care și-au continuat drumul împreună.
Fostul internațional Cristi Chivu s-a urcat în mașina Smart condusă de prietenul Marius Kalmar, fiind transportat până la o adresă din București de unde și-a „recuperat” cățelușa pe nume Lia. În aceeași zonă avea parcată mașina și Bogdan Lobonț.
În fine, Cristi Chivu a fost, ulterior, dus de bunul său amic la o adresă din apropierea Pieței Victoriei.