Imagini incredibile cu Claudiu Răducanu, ajuns la 43 de ani. Cum arată acum fostul atacant al Stelei | VIDEO

Fostul atacant al Stelei, Claudiu Răducanu, a rămas în memoria suporterilor români ca o mare speranță a clubului din Ghencea, ce a dezamăgit imediat ce a dorit să facă pasul spre fotbalul din străinătate.

Ajuns la 43 de ani, după ce a trecut prin mari probleme pe care viața i le-a pus în cale, vârful descoperit de Victor Pițurcă demonstrează că nu și-a pierdut deloc tehnica.

Aflat în izolare, Răducanu a acceptat provocarea momentului printre fotbaliștii din lumea întreagă, jonglând cu rola de hârtie igienică.

 

Memorabil pentru aventurile și declarațiile sale haioase

 

Claudiu Răducanu a rămas o figură emblematică în fotbalul românesc. Florentin Dumitru a rememorat ziua în care atacantul a plecat în Spania. Răducanu a luat-o pe jos spre Primera Division, întrucât zăpada era prea mare la Forban, iar nicio mașină nu putea să vină după el. În 2004, Răducanu a plecat la Espanyol Barcelona.

Florentin Dumitru a rememorat plecarea lui Răducanu la Espanyol: „Claudiu era un oportunist în fața porții. Claudiu era un băiat de zahăr, dar viața l-a cam dus cumva… pentru că el a fost plecat din țară. A fost în Italia, s-a apucat de muncă, iar după s-a apucat de fotbal. Când a venit la noi, nu a avut chiar așa personalitate ca să zică: >. În schimb, un suflet cum rar am văzut.

 

Claudiu a plecat pe jos în Primera Division, de la Forban. Era zăpadă mare și nu puteam să coborâm cu mașină normală. Trebuia să avem TAB, așa că a luat-o pe jos. A plecat la 7 dimineața. Știam că e în discuții, dar la 7 dimineața și-a luat bagajul, după care a plecat. A mers până jos, unde alergam noi în fiecare dimineață câte 12 kilometri” povestea Florentin Dumitru, în vara anului trecut la ProSport Live.

 

Publicat: 20 03. 2020, 17:15
Actualizat: 21 03. 2020, 16:53