Cristina Ich, fosta noră a lui Victor Pițurcă, a mers marți seară la Tribunalul București, unde a așteptat verdictul legat de arestarea lui Alex Pițurcă.
DNA (Direcția Națională Anticorupție) a cerut arestarea lui Alex Pițurcă, în dosarul „Măști pentru MApN” și își va petrece noaptea în spatele gratiilor.
În așteptarea unei decizii a judecătorilor, Cristina Ich și-a făcut apariția marți noapte la Tribunalul București. Model și influencer, Cristina Ich are alături de Alex Pițurcă un băiat pe nume Noah, în vârstă de trei ani și jumătate. Fosta parteneră a lui Alex Pițurcă a stat în frig, în spatele Tribunalului București, unde a așteptat decizia autorităților.
„Nu am nimic de comentat despre lucruri de genul ăsta (n.r. afacerile fostului său partener de viață, Alex Pițurcă). Sunt cu copilul la munte. Mă întorc în țară și nu știu nimic. Nu sunt în măsură să comentez. Îl iubesc și îi sunt alături orice ar fi”, a fost prima reacție a Cristinei Ich, potrivit Libertatea, când a aflat despre problemele fiului fostului selecționer.
Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, a fost reținut de către DNA (Direcția Națională Anticorupție) pentru a oferi explicații în dosarul privind achiziția de măști de protecție derulată în perioada pandemiei de COVID-19. Acesta a fost reținut timp de 24 de ore, iar în momentul eliberării a negat implicarea în afacerea amintită.
„Nu dau declarații! (n.r. Vă considerați vinovat?) Cine să se considere? (n.r. De ce credeți că v-a luat DNA-ul?) O să aflați în curând despre ce este vorba! (n.r. Ați sunat pentru fiul dumneavoastră ca să îl ajutați?) Nu am nicio treabă cu această afacere!”, a fost prima reacție a lui Victor Pițurcă, la plecarea de la Arestul Central al Poliției Capitalei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER