Încă o dramă în fotbalul românesc! Un jucător emblematic al anilor ’40 a decedat la 84 de ani
Carol Kuki, o legendă a fotbalului sâtmărean, a decedat miercuri, la vârsta de 84 de ani. Figura emblematică a sportului rege din zonă, în anii ’40, s-a stins din viață la câteva zile după trecerea în neființă a fostului mare arbitru Otto Anderco.
În urmă cu 3 ani, Kuki a acordat ultimul său interviu pentru gazetanord-vest.ro și povestea cum a început totul. „Eram oarecum privilegiat să-mi văd idolii deoarece doar un banal gard de lemn ne despărțea casa de stadionul Olimpia. Tata chiar a construit o mică schelă de unde puteam urmări foarte comod meciurile Olimpiei. Îl aveam preferat pe Toth Poci, cu care mai târziu am jucat în aceeași echipă, un atacant de o tehnicitate și eleganță în joc cum n-am mai văzut la nimeni.
Când nu eram cocoțat pe gard, eram copil de mingi, și-mi aduc aminte că după ce le curățam ghetele fotbaliștilor încingeam o miuță cu ceilalți copii cu bășica pe care o primeam recompensă„, își amintea fostul jucător.
În 1946 Carol Kuki a debutat în echipa de juniori. La acea vreme avea 14 ani. „Stăruința era echipa muncitorilor deoarece era patronată de uzina UNIO iar atmosfera de la meciuri era una fenomenală. Aici m-am format ca fotbalist și tot aici am învățat să lovesc mingea la fel de bine cu ambele picioare„, rememora Kuki, care la 17 ani a făcut pasul la Dinamo Bârlad. „Am jucat pentru Dinamo 6 Obor dar și pentru Dinamo Bârlad iar perioada cătăniei a fost una mult mai lejeră fiindcă fotbalist fiind aveam parte de tot felul de privilegii„.
Pe lângă performanțele din teren, Carol Kuki s-a remarcat și ca antrenor. A fost omul care a descoperit fotbaliști importanți, precum Tibi Csik și Zoltan Ritli. În 1966 s-a retras din activitate, dar a rămas în fenomen ca arbitru. A condus partide din ligile inferioare din România. A intrat în istorie ca fiind primul arbitru cu ochelari. „În regulamentul de atunci nu era stipulat că nu poți arbitra dacă ai ochelari, așa că eu am speculat acest .
Interviul complet poate fi citit aici.