Ion Țiriac a dezvăluit cel mai mare regret al său: „N-am făcut ce trebuie”

Ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani, Ion Țiriac dezvăluie cel mai mare regret pe care-l are, după o viață în care a devenit unul dintre cei mai bogați și respectați români din întreaga lume.

Magnatul susține că nu se simte împlinit deoarece, din cauza numeroaselor afaceri de care se ocupă, nu a reușit să-și petreacă mai mult timp alături de cei dragi.

Ion Țiriac povestește cu amar despre cel mai mare regret al vieții sale

Miliardarul Ion Țiriac are tot ce-i trebuie în viață, nu-i lipsește absolut nimic din punct de vedere material. A adunat o avere fabuloasă, a înființat și dezvoltat companii de renume mondial, a patronat mari turnee de tenis, a investit enorm în infrastructura sportivă, a manageriat jucători importanți din tenisul mondial și a recurs de nenumărate ori la gesturi de caritate, cum au fost și cadourile în mașini oferite medaliaților olimpici de la Paris.

Totuși, chiar și cu atâtea satisfacții profesionale pe toate planurile, fosta legendă a tenisului masculin nu se simte împlinit și fericit. Dezvăluie că, din cauza numeroaselor afaceri de top de care se ocupă zi de zi, ani de ani, nu a putut să-și petreacă mai mult timp alături de cei dragi, iar asta îl macină acum, la 85 de ani.

„Eu fac în general bine. Însă, vorba lui Steve Jobs, cu o zi înainte să moară: ‘domnule, ai făcut ce trebuia în viața ta?’ / ‘Nu!’ / ‘Aoleu, stai, că ești Steve Jobs…’ / ‘Da, am făcut la bani, am făcut tot ce vrei, nu-știu-ce, nu-știu-cum, dar n-am făcut ce trebuie. Nu mi-am luat timp și pentru mine, pentru familie, pentru prieteni, n-am văzut frunzele înverzind’.

Cam asta fac și eu. Nu mi-am luat timp pentru asta, am venerabila vârstă pe care o am. Din păcate, tot trebuie să mă mai duc pe la un birou, pe la altul, trăiesc tot în avion, cum am trăit și până acum. În rest, sănătos sunt și merg mai departe”, a spus Ion Țiriac în cadrul emisiunii Prietenii lui Ovidiu.

I-a ajuns o singură căsătorie. „Mi-am învățat lecția și am terminat”

Ion Țiriac a vorbit în premieră despre fosta handbalistă Erika Braedt, care i-a fost soție timp de doi ani. Chiar dacă în viața sa a avut numeroase relații, aceasta a fost singura femeie cu care a ajuns în fața altarului. După despărțirea de Ion Țiriac, Erika Braedt a devenit iubita răposatului regizor Sergiu Nicolaescu.

Legendrul jucător de tenis spune că i-a ajuns mariajul cu Erika Braedt, că și-a învățat lecția și s-a lecuit definitiv în această privință. Și așa a fost. Omul de afaceri ține totuși și acum legătura cu fosta handbalistă născută în România din etnici nemți și dă detalii despre ce mai face acum fosta sa consoartă.

„M-am însurat la 20 de ani, am divorțat la 22 de ani, mi-am învățat lecția și am terminat. O singură dată am fost căsătorit. Cu Erika Braedt, prietena mea și acum. Profesoară de sport la 80 de ani. Are trei echipe de juniori, de fotbal, nu de handbal, că era handbalistă, pe care le antrenează gratis în fiecare zi. Stă în Germania”, a mai spus Țiriac pentru sursa citată mai sus.

 

Publicat: 13 09. 2024, 19:19