Iordănescu și Duckadam își vor încerca norocul în Parlament

În contextul desfășurării în premieră a alegerilor în sistem uninominal, partidele nu au întârziat să-și atragă multe nume cunoscute din diverse domenii.

Sportul nu putea rămâne nici el în afara atenției politicienilor, astfel că foști sau actuali sportivi ori oameni care au legătură cu lumea sportului se vor confrunta, în această toamnă, pentru prima oară în viața lor, cu voința electoratului.

Cu ceva experiență sau cu totul novici într-ale politicii, sportivii care au acceptat să candideze în noiembrie pentru un loc în Parlament speră să-și convingă alegătorii că se pricep și la altceva în afară de fotbal, box ori gimnastică.

Cum era și de așteptat, cei mai mulți sportivi au fost cooptați de PNG, partidul condus de patronul stelist Gigi Becali. Din partea acestui partid va candida fostul portar al Stelei, Helmuth Duckadam. Acesta are ceva experiență politică, el conducând filiala Arad a PNG-CD încă din 2004.

Și alianța PSD-PC și-a atras nume cunoscute. Celebrul antrenor al naționalei de fotbal, Anghel Iordănescu, în tinerețe jucător la Steaua, va candida pentru un al doilea mandat de senator în colegiul 1 din Ilfov.

CLICK AICI PENTRU A CITI INTEGRAL ARTICOLUL PE WWW.GANDUL.INFO

Publicat: 09 10. 2008, 22:36
Actualizat: 09 10. 2008, 22:40