Îți înșeli soția, plătești milioane de euro pe loc. O femeie a găsit soluția să scape de infidelitățile soțului bogat: îi golește conturile, prin contract, pentru fiecare amantă cu care îl prinde!
„Îți înșeli soția, plătești milioane de euro pe loc”, este înțelegerea scrisă făcută de Mauro Icardi și Wanda Nara, situația în care s-a ajuns după ce atacantul argentinian în vârstă de 30 de ani și-a înșelat de mai multe ori soția, care îi este în același timp și impresar, de-a lungul căsniciei lor, care durează de aproape 10 ani.
Dezvăluirea a fost făcută de către jurnalistul Jorge Lanata, iar la scurt timp a fost preluată și spaniolii de la Marca. Concret, Wanda Nara, în vârstă de 37 de ani, a reușit să îl convingă pe soțul ei, care în prezent evoluează la Galatasaray, să semneze practic un contract, care prevede că acesta trebuie să îi achite o sumă consistentă, de câteva milioane de euro, de fiecare dată când fotbalistul este prins că are o aventură extra-conjugală.
„Îți înșeli soția, plătești milioane de euro pe loc”, este deviza după care se va ghida de acum înainte relația dintre Mauro Icardi și Wanda Nara
În mod evident, este vorba despre bani foarte mulți, însă acest aspect nu reprezintă o mare problemă pentru Mauro Icardi, care are în prezent o avere estimată la 90 de milioane de euro.
Chiar dacă pare un demers cel puțin ciudat pentru o căsnicie, există totuși argumente solide care să justifice această necesitate a Wandei Nara. Recent, ea a dezvăluit în cadrul unei emisiuni televizate moderate chiar de către sora sa, că la un moment dat l-a prins pe Mauro Icardi că era în contact, cam în același timp, cu sute de alte femei, pe care le împărțise în funcție de continentele de pe care ele proveneau.
„200 de femei au trecut prin acel pat înaintea mea, dar după mine a fost distrugere totală. Nu l-au mai folosit din nou.
Avea patru telefoane pentru că împărțea femeile pe continente. Era o nebunie. Unul era cel bun, pe care era sunat de șefii clubului, iar celelalte erau pentru femei.
M-am uitat după ele și le-am aruncat pe toate în apă. Apoi a început să dea casa cu fundul în sus ca să le găsească. L-am ajutat chiar și eu, dar nu le-a mai găsit niciodată”, a spus atunci Wanda Nara, citată de jurnaliștii americani de la The Sun.
Atacantul argentinian a fost vehiculat recent drept o posibilă variantă pentru Real Madrid
Mauro Icardi și-a relansat cariera la Galatasaray, grupare la care inițial, în sezonul trecut, a fost doar împrumutat de la Paris Saint-Germain și care l-a transferat definitiv în vara anului trecut de la formația din capitala Franței în schimbul sumei de 10 milioane de euro.
Grație evoluțiilor sale foarte bune din perioada petrecută la Istanbul, fotbalistul argentinian a fost vehiculat în decembrie 2023 drept o posibilă țintă pentru Real Madrid.
Sursă foto: Instagram