Iubita lui Alex Mățan, fascinată de Giulești. Cum s-a fotografiat alături de „speranța” de titlu a rapidiștilor | GALERIE FOTO
Alexandru Mățan revenit în Superliga României și a debutat pentru Rapid în înfrângerea contra celor de la Petrolul Ploiești, scor 0-1.
Jucătorul în vârstă de 22 de ani a fost transferat de către vișinii, sub formă de împrumut, de la Colombos Crew, acolo unde a evoluat în ultimul an și jumătate.
Întors în România, Alex Mățan nu a venit singur, acesta va fi acompaniat de către frumoasa lui iubită Elena.
Iubita lui Alex Mățan, fascinată de Giulești. Cum s-a fotografiat alături de „speranța” de titlu a rapidiștilor
Elena Livadariu este o tânără blondă pasionată de modă, având și propria linie vestimentară.
În luna decembrie a anului 2021, Alex Mățan a făcut pasul cel mare și a decis să o ceară pe frumoasa lui iubită. Totul s-a întâmplat ca la carte, cu flori și șampanie, chiar de ziua Elenei. Cei doi se aflau în vacanță, în Seychelles, fotbalistul i-a cerut mâna, răspunsul fiind unul afirmativ din partea tinerei, iar în luna ianuarie a acestui an aceștia s-au și căsătorit.
Elena Livadariu l-a urmat peste tot în carieră pe micuțul fotbalist, din Constanța, până în Statele Unite ale Americii, iar acum din nou în România, în București.
La primul meci în Giulești, Elena nu a pierdut șansa de a-și susține soțul. Aceasta a fost prezentă în tribune și chiar a filmat momentul când Mățan a intrat pe teren în locul Vali Costache.
„Sunt foarte bucuros să ajung la Rapid, este o oportunitate foarte importantă pentru mine. Rapid este una dintre cele mai iubite echipe din România, dacă nu cea mai iubită, și abia aștept să joc și să cunosc acești fani minunați. Nu am avut o situație foarte bună de când a început campionatul, dar am vorbit cu Mister, m-a convins și cui nu i-ar plăcea să fie antrenat de Adi Mutu?
Am fost sâmbătă pe Giulești și mi s-a făcut pielea de găină, au niște cântece… Fanii nu se repetă timp de 90 de minute, n-am mai întâlnit așa ceva. Sper să ne susțină pe tot parcursul sezonului și să îi facem fericiți”, a spus Mățan, potrivit paginii oficiale de Facebook a giuleștenilor.