Ivana Knoll, clipe de groază la Paris! Cum a fost jefuită cea mai urmărită femeie de la Campionatul Mondial de Fotbal: „Nu mai am nimic de îmbrăcat, hoții au luat tot”

Ivana Knoll, cea mai urmărită femeie de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, a trecut prin clipe de groază imediat după ce a aterizat la Paris. Pe Instagram, ea a povestit cum a fost jefuită!

Ivana Knoll, clipe de groază la Paris!

Ivana Knoll (30 de ani), una dintre cele mai apreciate femei de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, a făcut un anunț șocant pe rețelele de socializare. Fosta Miss Croaţia le-a povestit internauților că a rămas iar fără bagaje, după ce a fost jefuită la Paris, capitala Franței.

Se pare că șatena a avut primirea pe care şi-o dorea în „oraşul iubirii”. Ivana Knoll a fost prădată de hoți la puțin timp după ce a aterizat pe aeroportul din Paris. Pe Instagram, ea s-a fotografiat cu singurul troller

„Tocmai am aterizat și deja mi-au furat bagajul mic. Întotdeauna sunt foarte bine primită de hoții din Paris. Dată trecută, mi-au furat geanta și portofelul”, a scris Ivana pe reţelele sociale.

Ulterior, ea a revenit cu noi detalii despre incidentul de la Paris, menționând că i-au fost furate toate rochiile.

„Bună ziua de la Paris. Vă anunț că sunt bine. Mi-au luat toate rochiile, nu știu ce voi purta în seara asta”, a mai spus croata.

Ce meserie are tânăra de 30 de ani

Ivana Knoll, fotomodelul croat care a fost în centrul atenției la Campionatul Mondial de la Qatar, continuă să atragă atenția în continuare.

Bruneta a încins spiritele pe stadion, atunci când s-a afișat în ținute extrem de sexy la meciurile disputate de Croația. După ce a apărut aproape dezbrăcată la Doha, popularitatea i-a crescut și mai mult, iar majoritatea fanilor s-au întrebat ce meserie are, de fapt, bruneta.

În cadrul unui interviu, Ivana Knoll și-a deschis sufletul și a mărturisit că este e pasionată de dans și lucrează ca dansatoare la bară în timpul liber. Pe rețelele de socializare, ea a postat și mai multe clipuri în care dansa lasciv, spre bucuria bărbaților.

„Mă ocup cu dansul din buric și cu dansul la bară. Nu vreau să dezvălui planul meu în viață, pentru că am învățat că oamenii pot fi foarte negativi și pot să te facă să crezi că e unul greșit. Cu siguranță, în viitor aș vrea să fac ceva care are legătură cu sportul, pentru că îmi place”, a spus Ivana Knoll, notează cei de la dailystar.co.uk.

Publicat: 05 03. 2023, 17:18