La ce hotel al unui antrenor celebru din Liga 1 își petrece vacanța Marius Croitoru. De ce a devenit o regulă acest sejur în familie
La primul său sezon ca principal, Marius Croitoru face senzație cu FC Botoșani, cu care a urcat pe podiumul campionatului. Tânărul antrenor a acordat un amplu interviu pentru site-ul băcăuan desteptarea.ro.
Traseul vieții: Giurgiu – Bacău – Botoșani
S-a născut la Giurgiu, a jucat în Liga Campionilor cu Steaua și o antrenează pe FC Botoșani. Bacăul rămâne însă casa, orașul, universul său. O spune chiar el, Marius Croitoru: „Bacăul mi-a schimbat complet viața, Bacăul mi-a dat totul. Aici m-am lansat ca fotbalist, aici mi-am cunoscut soția, aici voi reveni mereu, indiferent unde mă va purta activitatea profesională”.
„Sunt căsătorit cu Ramona și împreună avem doi copii: David, născut în 2003 și care joacă fotbal la FC Botoșani, și Denisa Adriana, care a venit pe lume în 2007. Am spus-o și o repet: fără Ramona nu aș fi fost omul care sunt astăzi. Îi datorez enorm. Ne-am cunoscut în primăvara lui 2002, iar pe 9 noiembrie în același an ne puneam pirostriile”, a declarat Marius pentru site-ul citat.
Dacă l-aș prinde cât aș fi pe insulă, l-aș ruga să ne ducă rapid înapoi în civilizație. I-aș mai cere sănătate pentru mine și pentru toți ai mei și, dacă se poate, să mă ajute să câștig un titlu de campion. Dacă n-am reușit ca jucător, măcar să izbutesc ca antrenor
Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani
Antrenor la 38 de ani, o mare realizare
„Ca fotbalist, prima și cea mai importantă bornă a fost venirea mea în Bacău în 2000. Aici am luat contactul cu marea performanță, cu Liga I, cu naționala de tineret. Alte două realizări profesionale majore în calitate de jucător sunt meciurile din Liga Campionilor cu Steaua și salvarea de la retrogradare cu Timișoara atunci când am pornit de la -14. Ca antrenor, cea mai mare satisfacție o reprezintă învestirea mea «ca principal» în Liga I la 38 de ani”, continuă antrenorul care nici nu a împlinit 40 de ani și care a dezvăluit regretul vieții sale: „Nu am câștigat un titlu de campion și nu am apucat să joc în naționala mare”.
„De 15 ani ne petrecem vacanțele de vară la Iaki și ne simțim ca acasă. Chiar dacă mai mergem și în altă parte, nu există vară în care să nu trecem pe la acest hotel măcar o săptămână pentru a ne încărca bateriile”, spune Croitoru, care recunoaște că sportivul preferat e Gică Hagi, antrenorul și patronul de la Viitorul, dar și cel care deține majoritatea acțiunilor la stabilimentul din Mamaia.
O nebunie ar fi să las copiii la mama și la tata și să plecăm într-o vacanță doar eu și cu Ramona. Cred că după două zile ne-am întoarce acasă
Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani