Leonard Doroftei a petrecut un Revelion ca-n România. „Mi-e atât de rău, încât as da gata o oală cu sarmale” | SPECIAL
Stabilit definitiv în urmă cu doi ani, la Montreal, fostul mare pugilist Leonard Doroftei, campion mondial la profesioniști, a petrecut Revelionul în familie.
Leonard Doroftei a fost unul dintre cei mai mari pugilişti români, cu o impresionantă carieră la amatori şi la profesionişti. A fost campion mondial la categoria semi-uşoară (61,9 kg), versiunea WBA, deţinând centura în perioada 5 ianuarie 2002 – 23 octombrie 2003.
Cel supranumit „The Lion” (”Leul”) a fost legitimat, în Canada, la clubul Interbox din Montreal. A câştigat 22 de meciuri din 24, din care opt prin K.O.
Leonard Doroftei a petrecut un Revelion ca-n România. „Mi-e atât de rău, încât as da gata o oală cu sarmale” | SPECIAL
Leonard Doroftei a discutat cu ProSport despre ultimele zile de vacanță petrecute de Doroftei.
„Păi unde e mai bine ca-n familie? Nicăieri! Toate preparatele au fost ca la mama acasă, pregătite de soția Monica . Am stat cu copiii iar la miezul nopții am desfăcut o sticlă cu șampanie.
A fost un Revelion cât se poate de liniștit”, a declarat Dotoftei care nu ar fi fost el dacă nu ar fi scos din joben și câteva poante, în stilul său, inconfundabil.
„După Revelionul ăsta mi-a fost așa de rău, încât dacă as avea acum o oală cu sarmale aș da-o gata imediat”, a recunoscut „Moșul” care din data de 3 ianuarie a reintrat în sala de box, pentru a-i antrena pe cei care vin să se pregătească alături de el.
„Împreună cu ei dau și eu jos cele o mie de kilograme pe care le-am pus pe mine în perioada sărbătorilor”, a mai precizat Doroftei.
Vacanță la Oceanul Pacific
Unul dintre planurile lui Doroftei pentru acest început de an este legat și de o vacanță pe care si-a propus-o alături de familie, pe malul Pacificului. „Acum studiem cele mai bune oferte. În câteva zile ma voi decide, ce și cum”, a punctat el.