Lovitură după lovitură pentru Dodel Tănase. Ce i-a făcut soția întrece orice imaginație

Lovitură după lovitură pentru Dodel Tănase. Ce i-a făcut soția întrece orice imaginație
  • Publicat:

O nouă lovitură primită în plin de fostul internațional Cristian Tănase. Cel poreclit Dodel are din nou probleme, după ce în trecut a fost prins beat la volan, pozitiv la cocaină, iar acum câteva luni a fost găsit pe jos, confuz, cu dinții sparți, în fața apartamentului său.

Soția sa n-a mai suportat belelele în care a tot fost implicat Cristi Tănase și a obținut ordin de protecție împotriva sa, iar acum ex-fotbalistul nu mai are voie să se apropie de ea și de bebelușul lor timp de un an.

Probleme interminabile pentru Cristi Tănase. Un an este obligat să stea departe de familie

Cristi Tănase a ajuns într-o situația din ce în ce mai degradantă. După ce în trecut a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice, apoi depistat pozitiv la cocaină, iar recent a fost găsit recent căzut pe jos, în fața ușii de la aprtament, cu dinții sparți și gura sângerândă, într-o stare de confuzie totală, acum a primit o nou „upercut”, de data aceasta chiar de la nevasta sa.

Sătulă până peste cap de aceste probleme, soția lui Dodel a obținut ordin de protecție împotriva acestuia, iar acum fostul internațional este obligat să stea la distanță de familia sa. Chiar dacă a tot încercat să susțină că totul este în regulă cu el și că a avut o clipă de rătăcire, atunci când a fost prins în fața ușii casei, iată că lucrurile nu sunt deloc roz nici în căsnicia sa.

Instanța a aprobat cererea soției sale de a se emite un ordin de protecție, atât pentru ea, cât și pentru fiica lor, scrie spynews.ro. Primul termen a avut loc miercuri, însă a fost amânat. După mai multe cercetări și probe la dosar, instanța a aprobat ordinul de protecție, astfel că Dodel Tănase nu mai are voie să se aproprie de soția și fiica lui timp de 12 luni.

El este obligat să respecte o distanță de 100 de metri de soția și fiica sa. Totodată, acesta nu are voie să se mai apropie la aceeași distanță nici de locuința lor din Pitești.

Ce riscă Dodel dacă nu respectă ordinul de protecție

În cazul în care nu va respecta această măsură de protecție, Cristi Tănase riscă închisoare de la 6 luni la 5 ani. Decizia radicală luată de soția sa este cu atât mai ciudată cu cât cei doi au trăit acum două luni trăit cel mai frumos moment al vieții lor, când au devenit părinți. Iată că, în acest scurt timp, lucrurile între ei s-au degradat în asemenea hal încât soția a solicitat oridin de protecție.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×