Ioana Cosma nu a stat prea mult pe tușă după ce a fost îndepărtată de cei de la PRO TV și s-a înțeles, conform surselor ProSport, cu cei de la Prima News.
Ioana Cosma este la un pas să apară din nou „pe sticlă”. Sursele ProSport susțin că fosta prezentatoare de la PRO TV și-ar fi dat acordul celor de la Prima News! Totul s-ar fi făcut la recomandarea lui Costi Mocanu (director de știri și emisiuni informative la Prima TV), cel care o știe de ani buni pe moderatoarea talk-show-urilor sportive din fostul trust deținut de Adrian Sîrbu. Este interesant că Ioana Cosma nu va fi prinsă în organigrama Prima Sport (fosta Look Sport), ci la Prima News, iar printre motivele acestei decizii se numără și acela că la postul destinat exclusiv transmisiunilor sportive se află și unul dintre cei mai duri contestatari ai acesteia.
Este vorba despre Radu Banciu, cel care a mai fost coleg de trust la PRO cu cea pe care a desființat-o public zilele acestea.
„Dacă mă întrebați pe mine, nu vin la noi. Ioana Cosma nu vine sigur și puține șanse să vină Mironică întrucât conducerea de sport de aici nu mai e cea de la Pro TV. Dacă mă întrebați pe mine, nu îi înghite nimeni aici. Că la noi în general transferurile în televiziuni se fac pe cumetrii, nu pe competențe.
Dacă se fac pe competențe, ei nu ajung aici. La Digi pot ajunge, mai mult Mironică, Ioana Cozma nu cred că va mai continua pe televiziune de sport. Nu văd de ce ar mai continua în sport, ea nu era necesară. Era doar o prezență, nu era pricepută la sport mai mult decât în alt domeniu.Dar este o plecare normală. O emisiune proastă, fără audiențe. Emisiunea nu aducea niciun profit, era aceeași emisiune modestă, lălăită, fără personalitate, fără anvergură, fără nimic. E consecința firească a slabului conținut și asta știe și PRO-ul că nu era nimic de valoare acolo”, a fost afirmația lui Radu Banciu.
Prima News și Prima Sport fac parte din trustul Clever Media, patronat de Adrian Tomșa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER