„Mă bucur pentru Cristi și Adelina! Îi vom boteza fetița!”
Impresarul Victor Becali a declarat că numele fetiței cuplului Adelina și Cristian Chivu, născută joi va fi stabilit de părinți și că aceasta va fi botezată de el și soția sa, Manuela.
"Noi nu avem nicio pretenție la nume. Numele o să-l stabilească Adelina și Cristi, noi o să o botezăm", a spus impresarul pentru MediaFax.
Nașul de cununie al cuplului Adelina și Cristi Chivu a menționat că nașterea a decurs fără probleme. "Știu doar că nu au fost probleme la naștere și că atât fetița cât și Adelina sunt sănătoase. Până la urmă asta este cel mai important, să fie sănătoase amândouă. Noi ne bucurăm pentru ei", a menționat Becali.
Adelina a născut o fetiță, joi după-amiază, la Clinica Madonnina din Milano.