Florin Talpan a dezvăluit un episod uluitor petrecut în urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru ProSport! Juristul celor de la CSA Steaua se pregătea de un sejur romantic alături de partenera sa, Elena Lefort, însă procesul pentru palmares împotriva celor de la FCSB l-a făcut să anuleze excursia.
Întrebat de reporterul ProSport dacă mai are și alte pasiuni în afara locului de muncă unde este, în mod evident, implicat aproape în permanență, răspunsul lui Florin Talpan a fost scurt și la obiect: „Nu!”.
Mai mult, juristul Clubului Sportiv al Armatei și-a adus aminte de o întâmplare petrecută în ultimii ani, pe durata procesului pentru palmares împotriva celor de la FCSB, fără a specifica cu exactitate și anul, când trebuia să plece într-o vacanță în doi alături de iubita sa, dar planurile au picat pe ultima sută de metri.
Motivul? Un termen în procesul menționat anterior fusese stabilit tocmai pe durata sejurului programat de cei doi îndrăgostiți, și, în mod surprinzător, Florin Talpan a renunțat la concediu și a lăsat-o pe partenera sa să călătorească singură în Grecia, decizie care a dus la anumite tensiuni în cuplu care nu au fost rezolvate complet nici până în ziua de azi.
„Nu. Îmi amintesc cu mare neplăcere, poate de asta mă și motivează atât de mult dosarul acesta cu Curtea de Apel, trebuia să plec pentru că luase prietena mea să mergem într-o excursie în Grecia. Problema este că așa s-a nimerit și s-a pus termenul în ziua în care trebuia să plec, aveam termen cu palmaresul.
Și datorită acestui lucru nu am mai plecat. A plecat singură pentru că am ales să apăr clubul Steaua. Și acum avem discuții pe chestia asta, că ai renunțat la Grecia pentru… De multe ori am reproșuri și mi se recomandă să las mai la o parte dosarele astea.
Dar vreau să câștig palmaresul și după aceea vom vedea ce mai facem. Dacă nu va mai fi nevoie de mine, eu sunt dispus să și plec de acolo pentru că e prea mare mizerie”, a spus Florin Talpan, pentru ProSport.
În plin scandal cu suporterii celor de la FCSB din cauza procesului între clubul lui Gigi Becali și CSA Steaua, Florin Talpan a fost pus într-o postură ingrată, iar lucrurile au degenerat până la amenințări cu moartea la adresa juristului.
În cadrul interviului acordat ProSport, reprezentantul „militarilor” în lupta juridică împotriva clubului din prima ligă a citit un mesaj violent primit din partea unui fan.
„(n.r. citește un mesaj) «Cel mai bine de pe lumea asta ar fi asasinarea colonelului Florin Talpan, că acesta cât va mai trăi, că nu ține cu Steaua, nici cu CSA, nici cu FCSB, este de partea rea a lumii, e pus pe distrugere».
Vă dați seama, familia mea reacționează cu mare teamă și cu frică, nu este posibil să se întâmple lucrul acesta. Am ajuns în România să fim amenințați că ne facem treaba? Să ne fie frică să mergem pe stradă? Eu nu mai îmi folosesc mașina personală decât foarte rar pentru că mi s-au spart geamurile la mașină”, a mai spus Florin Talpan pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER