Mama fotbalistului recunoaște că fiul ei a agresat fizic și verbal femeile cu care s-a iubit, după ce una dintre acestea s-a sinucis! Lovitură teribilă pentru celebrul milionar
Mama unui fotbalist recunoaște că fiul ei a agresat femeile cu care a avut relații, după ce una dintre acestea s-a sinucis. Cazul a fost anchetat de polițiști.
Jerome Boateng (35 de ani) a fost acuzat pentru violență domestică de fosta lui soție. În ancheta deschisă în 2021, au apărut mai multe dovezi care confirmă afirmațiile Sherinei Selner.
Mama fotbalistului recunoaște că fiul ei a agresat fizic și verbal femeile cu care s-a iubit, după ce una dintre acestea s-a sinucis! Lovitură teribilă pentru celebrul milionar
Mama lui Jerome Boateng a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre fostul campion mondial. Aceasta a dezvăluit printr-un mail, trimis unui avocat din Berlin, că fundașul și-a agresat iubitele, atât fizic cât și mental.
Mărturia mamei sportivului vine la trei ani după ce Kasia Lenhardt, fosta iubită a lui Jerome Boateng, s-a sinucis.
„Pot spune că fiul meu a agresat femei atât mental, cât și fizic, timp de mai mulți ani, acum, după ce Kasia Lenhardt și-a luat viața, iar el încă nu vrea să suporte consecințele comportamentului său”, a spus mama lui Jerome Boateng, potrivit Goal.
Sinuciderea Kasiei Lenhardt a demascat comportamentul agresiv a lui Jerome Boateng
Tânăra poloneză s-a sinucis în februarie 2021, la Berlin. La momentul respectiv, poliția germană a deschis o anchetă pentru a afla circumstanțele suicidului, iar organele legii au găsit dovezi care confirmă că fotbalistul a fost violent.
Anchetatorii au descoperit în telefonul Kasiei Lenhardt mesaje audio care îl incriminau pe Jerome Boateng, dovedind abuzurile fotbalistului.Mai mult, poliția a descoperit că sinuciderea tinerei a avut loc la câteva zile după ce aceasta a depus o plângere la poliție împotiva fundașului.
Conform sursei mai sus menționate, avocatul lui Jerome Boateng a fost contactat de publicația germană Der Spiegel pentru a oferi mai multe detalii despre caz. Totuși, acesta a refuzat să discute referitor la dosarul fotbalistului. Avocatul consideră informațiile ca fiind părtinitoare părții Kasiei Lenhardt, însă acesta nu a negat abuzurile mentale exercitate de german, ci doar pe cele de ordin fizic.
„Având în vedere că procesul este în desfășurare, clientul meu nu poate răspunde acestor întrebări. Sunteți clar dezinformați la scară largă. Ați primit doar informații selective. El nu a agresat niciodată fizic”, a declarat avocatul lui Jerome Boateng.
Boateng și-a găsit echipă după opt luni
Cariera campionului mondial a decăzut în ultimii ani, însă acesta a semnat în această iarnă cu Salernitana.
După o pauză de opt luni în care fundașul a fost liber de contract, el a încercat să se întoarcă la Bayern Munchen, însă negocierile au picat. Astfel, a trebuit să accepte oferta formației de pe ultima poziție din Seria A.
Germanul are un contract valabil până la sfârșitul acestui sezon, iar, conform presei italiene, acesta ar urma să încaseze 400.000 de euro în urma angajamentului cu Salernitana.
- Cota de piață a lui Jerome Boateng este de 500.000 de euro, conform Transfermarkt