Marian Drăgulescu, alături de iubită, la petrecerea fostei soții: „Este mult mai atent. Înainte nu venea cu cadouri”

Marian Drăgulescu, alături de iubită, la petrecerea fostei soții: „Este mult mai atent. Înainte nu venea cu cadouri
  • Publicat:

Marian Drăgulescu are o relație excelentă cu fosta soție, Larisa. De curând, gimnastul alături de iubita Simona a vizitat-o pe aceasta.

Cei doi, Marian și Larisa, au revenit la relații mai bune în ultima perioadă, de dragul copiilor, după o perioadă în care neînțelegerile au degenerat în discuții publice.

Larisa Drăgulescu a dezvăluit că nu a luat numele de familie al actualului ei soț, acesta fiind cel care și-a schimbat numele de familie. Marian Drăgulescu a fost căsătorit cu Larisa, împreună cu care are doi copii.

Marian Drăgulescu, alături de iubită, la petrecerea fostei soții: „Este mult mai atent. Înainte nu venea cu cadouri”

Sportivul a divorțat de prima sa soție în anul 2008. Ulterior, acesta s-a recăsătorit cu Corina, însă și cel de-al doilea mariaj s-a sfârșit, în anul 2019.

„Ne înțelegem foarte bine acum. Relația lui cu copiii este foarte bună. Am făcut un grătar. La noi este ceva normal, nu suntem la primele relații. (…) Mi-a făcut o părere foarte bună.

Mi se pare că este o femeie foarte calmă, opusul față de cealaltă soție, Corina, și nu a intervenit în nicio discuție între mine și Marian.

Foarte ok din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut și în comportamentul lui Marian, cel puțin de când e cu ea, făcând o comparație față de relația lui anterioară, sunt diferențe uriașe vis-a-vis de copii.

Este mult mai atent, a venit cu cadouri, înainte nu venea cu cadouri”, a declarat Larisa Drăgulescu, în cadrul unei emisiuni TV.

Mai mult, se pare că Larisa se înțelege foarte bine cu Simona, femeia care îl face acum fericit pe gimnast, căci a publicat mai multe fotografii cu ea, pe contul personal: „Ne înțelegem foarte bine acum. Relația lui cu copiii este foarte bună. Am făcut un grătar. La noi este ceva normal, nu suntem la primele relații. Mi-a făcut o părere foarte bună”.

Foto: https://www.facebook.com/larisa.dragulescu.3

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan: „Sunt șantajat. Îmi cere 200.000 de euro. Este o mafie”
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan:…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×