Marin Dună, fotbalistul cu cele mai multe meciuri din istoria echipei Progresul București, a evoluat 30 de minute în partida „bancarilor” cu Steaua, la doar opt zile după ce „roș-albaștrii” câștigaseră Cupa Campionilor Europeni.
15 mai 1986. Fosta arenă 23 August, arhiplină. Spectatorii români vedeau cum arată Cupa Campionilor Europeni. Iar în minutul 31, Duckadam a transformat singurul penalty din carieră. Publicul l-a cerut insistent pe portarul titular al roș-albaștrilor.
Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, a murit, luni, la 65 de ani. Un ultim omagiu îi este adus, marţi, la Arena Naţională.
Marin Dună, puștiul de 18 ani din acea partidă din Cupa României, a rememorat pentru ProSport momentele petrecute pe terem alături de legenda Stelei.
„Eram un puști de 18 ani, noi fiind în liga secundă. A fost o atmosferă incredibilă, memorabilă. Nu văzusem niciodată atâția oameni în tribună. Prin minutul 60 am fost trimis pe teren.
Îmi tremurau picioarele de emoție când am intrat pe gazon. Erau 80.000 de oameni în tribune, iar eu trebuia să-i dau gol lui Duckadam, dar trebuia să trec de Belodedici si Iovan.
A fost ceva ireal când toți oamenii au cerut ca Duckadam să execute penalty-ul respectiv. De neuitat”, a povestit Marin Dună pentru ProSport.
Steaua s-a impus atunci cu 5-1, celelalte goluri fiind marcate de Pițurcă, Boloni și Lăcătuș de două ori. Duckadam a marcat golul de 3-0 al Stelei, după ce Lăcătuș a fost faultat în careu de Meszaros II, șutând pe centrul porții, în vreme ce portarul s-a aruncat în stânga.
București, 15 mai 1986. Stadion: „23 August”, spectatori: 80.000
Au marcat: Pițurcă (7), Boloni (21), Duckadam (32 – pen.), Lăcătuş (74, 89) / Livciuc (70)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER