Mazda va dona 30 de milioane de yeni** pentru a sprijini zonele care au suferit daune
Mazda Motor Corporation își exprimă compasiunea și preocuparea
pentru persoanele afectate de cutremurul din estul Japoniei. Ca o
primă acțiune, Mazda va dona 30 de milioane de yeni pentru a
susține eforturile de refacere a zonelor vizate. Pe lângă această
donație, compania va pune la dispoziție voluntari și/sau materiale,
dacă acestea vor fi solicitate.
Prioritatea numărul unu pentru Mazda este siguranța angajaților, a
familiilor acestora și a furnizorilor care își desfășoară
activitatea în regiunea afectată. Astfel, Mazda a decis suspendarea
temporară a producției pentru următoarele zile, până pe 20 martie.
Compania va anunța orice modificări ale producției imediat ce noi
decizii vor fi luate în acest sens.
Distribuția și furnizarea autovehiculelor și a pieselor de rezervă
în Europa Centrală și de Sud-Est nu va fi întreruptă. Calitatea
recunoscută a produselor și serviciilor Mazda este în continuare
asigurată. Fabrica Mazda din Hiroshima se află la o distanță
sigură, mai mare de 1.000 de km, de regiunea afectată.
„Gândurile noastre se îndreaptă spre toți cei aflați în zonele
afectate și sperăm ca ajutorul către aceștia să vină
rapid”, a declarat Jeff Guyton, președinte și CEO Mazda
Motor Europe.