Mike Tyson crede că va muri foarte curând: „Când mă uit în oglindă și văd asta, mă gândesc că sfârșitul meu e aproape”
Fostul mare pugilist de categorie grea Mike Tyson (56 de ani) a șocat în cel mai recent podcast, când a anunțat că nu se află departe de momentul trecerii în neființă.
Mike Tyson este unul dintre cele mai controversate personaje din lumea sportului mondial, declarațiile sale – de multe ori controversate – fiind adevărate „bombe de presă”.
Apariția de la cea mai recentă ediție a podcastului său, „Hotboxin’”, când a vorbit despre filosofia vieții oamenilor bogați, nu a făcut excepție de la această regulă. El a explicat de ce persoanele înstărite au un fals sentiment de siguranță și a șocat când a spus că sfârșitul lui este aproape.
Mike Tyson crede că va muri foarte curând: „Când mă uit în oglindă și văd asta mă gândesc că sfârșitul meu e aproape”
Fostul campion mondial la categoria grea Mike Tyson a șocat în cea mai recentă ediție a podcastului său, „Hotboxin’”, unde a afirmat că ziua în care el va muri nu este foarte departe.
„Toți vom muri într-o zi. Așa că, atunci când mă privesc în oglindă și văd acele pete mici de pe fața mea, îmi spun: «Uau, asta înseamnă că îmi vine data de expirare foarte curând».
Banii nu înseamnă nimic pentru mine. Cei care cred că banii îi pot face fericiți nu i-au avut niciodată.
Crezi că nu se poate întâmpla nimic. Nu crezi că băncile se pot prăbuși. Crezi că ești invincibil când ai mulți bani, ceea ce nu este adevărat.
De aceea spun mereu că banii oferă un fals sentiment de securitate. Ce este securitatea? Nu știu. Când bagi bani în bancă și primești un cec în fiecare săptămână și poți trăi pentru tot restul vieții, asta înseamnă siguranță? Înseamnă că nu vei lua o boală, că nu poți fi lovit de o mașină? Te pot proteja banii de asta?”, a spus Mike Tyson în cadrul podcastului „Hotboxin’”.