Mircea Dinescu l-a invitat pe Ioan Andone să asculte muzică lăutărească la Cetate. „Poezie şi delicateţuri”, noul show de la Prima TV

Ioan Andone, fostul mare jucător al echipei Dinamo, este invitatul primei ediţii a emisiunii „Poezie şi delicateţuri” realizată de poetul Mircea Dinescu care va fi difuzată de Prima TV pe 14 martie, de la ora 14:00.

„Poezie şi delicateţuri” este un show de două ore, filmat la Portul Cultural Cetate, în care diverşi invitaţi fac confesiuni, iar fundalul este asigurat de muzică lăutărească.

În prima ediţie a emisiunii este invitat fostul jucător de fotbal şi actual președinte la FC Voluntari, Ioan Andone. El a evoluat şi pentru echipa naţională de fotbal a României şi a fost un jucător emblematic al clubului Dinamo. Gurmand, Andone este şi proprietar de restaurant.

Mircea Dinescu l-a invitat pe Ioan Andone să asculte muzică lăutărească la Cetate. „Poezie şi delicateţuri”, noul show de la Prima TV

„Răscolesc în continuare după ultimii lăutari din România pe care eu i-am descoperit şi lansat. Din păcate, nu se mai naşte o nouă generaţie de lăutari, iar cei care există sunt bătrâni lăutari care au o zestre, moştenită de la bunicii lor, de cântece lăutăreşti cu hazul şi cu farmecul lor.

Şi, evident, o să invit vedete din lumea filmului, televiziunii, dar şi din alte domenii – medici, sportivi -, pe care încerc cu o cheiţă tainică să îi deschid şi să le aflu secretele şi biografiile”, spune Mircea Dinescu, potrivit unui comunicat al postului tv.

255 de meciuri în Divizia A pentru Ioan Andone

În vârstă de 60 de ani, Ioan Andone a fost un jucător reprezentativ al echipelor Corvinul Hunedoara şi Dinamo Bucureşti, dar şi pentru selecţionata României. Ca antrenor a activat la mai multe formaţii din România, precum Dinamo, Rapid, Sportul Studenţesc, Petrolul Ploieşti sau CFR Cluj dar şi la echipe din zona Golfului.

Ultimul său meci jucat la o echipă din România s-a desfăşurat la 9 mai 1990, când Dinamo a jucat în deplasare la FC Braşov. Partida s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 2-2. În total, în România a jucat 255 meciuri în Liga 1, înscriind de 35 de ori. În Liga 2 a jucat 21 de meciuri şi a reuşit două goluri.

În 1990, s-a transferat la echipa spaniolă Elche CF, pentru care a jucat 34 de meciuri în sezonul 1990-1991 şi a înscris trei goluri. În sezonul 1991-1992 a jucat la echipa olandeză Heerenveen, fiind antrenat de Fritz Korbach. A îmbrăcat tricoul olandezilor pentru 39 de meciuri, reuşind 4 goluri.

Publicat: 13 03. 2021, 10:50
Actualizat: 13 03. 2021, 11:49