Mircea Lucescu a luat o decizie de ultimă oră în privința revenirii în țară, după izbucnirea războiului din Ucraina. Antrenorul român s-a aflat în izolare, la baza de antrenament a lui Dinamo Kiev, în prima zi a războiului, iar astăzi a părăsit orașul pentru a ajunge în țară.
„Il Luce” a ieșit din Kiev în această dimineață și se va deplasa, cu mașina, către România, alături de impresarul moldovean Arcadie Zaporojanu și oamenii săi din staff.
Planul celor din autovehicul este să ocolească republica separatistă Trasnistria, în care se află deja mai multe trupe ale armatei ruse, potrivit ultimelor informații.
„Am ieșit din Kiev și mergem, e totul bine. Nea Mircea e cu noi, normal. Nu o luăm spre Polonia, venim direct spre România, e tot țară NATO și e țara noastră, aceasta e cea mai bună variantă. O să ocolim acea fâșie din Transnistria”, a declarat Zaporojeanu pentru GSP.
Cu noutăți despre planul lui Mircea Lucescu de a reveni în țară a venit și Florin Cernat, fostul mijlocaș ofensiv al lui Dinamo Kiev.
„Aseară am vorbit cu niște prieteni de la Kiev, erau la baza de pregătire a celor de la Dinamo Kiev. Mi-au povestit că toți jucătorii echipei au fost strânși, cazați la baza de pregătire a clubului, cu familii, copii. În cursul zilei de azi așteaptă variante pentru a pleca fiecare în țările lor.
Au și 4 străini, stafful tehnic, sunt acolo Mircea Lucescu și cu secunzii dânsului. Din ce am înțeles, ei au plecat dimineață în drum spre România, cu mașina. Alte variante nu au, pentru că aeroportul a fost bombardat. Nu au ce să mai facă acolo, toate competițiile sportive s-au anulat, antrenamentele nu se mai fac”, a declarat actualul director sportiv al celor de la FC Voluntari, la Digi24.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER