Mircea Lucescu, la borna 77! Marele antrenor sărbătorește ziua de naștere prin muncă la Dinamo Kiev | SPECIAL
Mircea Lucescu, poate cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor, împlinește azi 77 de ani. Nu s-a retras din activitatea de tehnician și nici nu are de gând s-o facă.
Continuă la Dinamo Kiev, o echipă fără bază de pregătire și care se plimbă aproape zilnic cu avionul dar și care nu mai dispune de jucători străini.
Dinamo Kiev, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, în urma victoriei reuşite în faţa formaţiei Fenerbahce cu scorul de 2-1, după prelungiri, miercuri seara, la Istanbul.
Mircea Lucescu, la borna 77! Marele antrenor sărbătorește ziua de naștere prin muncă la Dinamo Kiev | SPECIAL
Il Luce continuă să performeze la nivel înalt în ciuda vârstei înaintate. Cine este Mircea Lucescu?
Şi-a început cariera de jucător în 1961, la Şcoala Sportivă nr. 2 Bucureşti. După doi ani, a fost transferat la Dinamo Bucureşti (1963-1965), perioadă în care debutează în prima divizie de fotbal.
Între 1965-1967 a jucat în eşalonul secund la Ştiinţa Bucureşti (fostă şi actuală Sportul Studenţesc), după care a revenit la Dinamo, echipă unde a evoluat până în 1977 şi la care a obţinut cele mai mari succese din cariera de jucător: cinci titluri de campion al României (1964-1965, 1970-1971, 1971-1972, 1974-1975, 1976-1977) şi o Cupă a României (1967-1968).
A bifat 362 de partide în Liga 1, reușind să înscrie și 78 de goluri.
A fost unul dintre componenţii de bază şi căpitan al reprezentativei noastre participantă la CM din Mexic – 1970 şi la CE din 1972, când fotbaliştii tricolori s-au calificat în sferturile de finală. În 1974, a doborât recordul celor 48 de prezenţe în echipa naţională (deţinut, timp de 35 de ani, din 1939, de celebrul Iuliu Bodola), ajungând la 70 de selecţii în prima reprezentativă.
Cariera de antrenor a început din 1979
Cariera de antrenor și-a început-o de pe vremea când încă juca, la Corvinul Hunedoara, în 1979. Le-a mai antrenat pe Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș și Șahtior Donețk.
În perioada 1981-1985 a fost antrenorul echipei naționale a României pe care a calificat-o la un turneu final, EURO 1984, după o pauză de 14 ani! Reușind să câștige o grupă din care făceau parte fosta campioană mondială, Italia, și o fostă campioană europeană, Cehoslovacia.
A preluat oficial la 16 mai 2004 echipa ucraineană Şahtior Doneţk, pe care avea să o transforme într-o echipă de renume în fotbalul european. Sub cârma sa, Şahtior a cucerit opt titluri de campioană naţională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) şi şapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1).
De 8 ori cel mai bun antrenor din Ucraina
În 2010, a figurat între primii 100 de antrenori ai lumii (locul 41) din primul deceniu al secolului XXI (2001-2010), conform clasamentului stabilit de către Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.
În 2015, a devenit al cincilea antrenor din istorie care a jucat 100 de meciuri în Liga Campionilor. În acest top, antrenorul român se află într-o selectă companie: Sir Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsene Wenger şi José Mourinho.
Printre cei mai buni 50 de tehnicieni din lume
Ca antrenor, și-a trecut în palmares titlul în Liga 1 (1990) și două Cupe ale României (1986, 1990) cu Dinamo, titlul (1999), Cupa României (1998) și Supercupa României (1999) cu Rapid, titlul în Turcia cu Galatasaray (2002) și cu Beșiktaș (2003) și Supercupa Europei cu Galatasaray (2000).
La 19 martie 2019, a fost inclus de revista France Football pe lista celor mai buni 50 de antrenori din istoria acestui sport, ocupând locul al 41-lea.