Mircea Lucescu, vizită surpriză la „Templul Fotbalului”. Selecționerul și-a revăzut ghetele cu care a evoluat la Corvinul, dar și alte tricouri prețioase de la echipele de club și Naționala României. SPECIAL

Selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, a fost în centrul atenției la Iași, zilele trecute. Galonatul tehnician în vârstă de 79 de ani și-a lansat cartea „Mirajul gazonului” la Primăria Iași, dar a și primit mai multe premii.

Mai întâi, tehnicianul a fost invitatul special la „Premiile Naționale Negruzzi”, unde a primit Premiul Special „Dana Konya- Petrișor”, după care a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași, la Palatul Roznovanu.

Mircea Lucescu, vizită surpriză la „Templul Fotbalului” din Iași, unde a admirat tricourile sale de la echipele de club și echipa națională

Între mai multe evenimente culturale, Mircea Lucescu și-a făcut timp să viziteze cel mai frecventat loc de către iubitorii fotbalului din Iași, Magic Sport Pub, un adevărat „Templu al Fotbalului”.

Aici tronează la loc de cinste peste 3.500 de tricouri originale ale jucătorilor români, dar și străini, fulare, fanioane, trofee, fotografii prețioase, dar și alte piese de muzeu din istoria fotbalului românesc.

Selecționerul a vizitat Magic Sport Pub la invitația unui vechi prieten, Dan Ștefan Cojocaru, vicepreședintele Politehnicii Iași și managerul echipei naționale de minifotbal a României, campioană mondială en-titre.

Mircea Lucescu și-a regăsit ghetele și tricourile din perioada în care juca la Corvinul, Dinamo sau echipa națională

Selecționerul Mircea Lucescu a revăzut în pub-ul de la Iași mai multe tricouri ale sale din perioada de fotbalist, atât de la echipele de club, cât și de la echipa națională, ghetele purtate la Corvinul, dar a admirat și colecția de tricouri ale foștilor colegi sau adversari din perioada comunismului.

„În virtutea prieteniei cu Mircea Lucescu, cu prilejul vizitei sale în Iași a acceptat invitația de a veni în locul preferat al iubitorilor de fotbal din Iași. A fost o onoare să-l avem alături pe cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor, care a retrăit momente ale carierei de fotbalist la echipele de club și la echipa națională în momentul în care a văzut tricourile sale și ale colegilor săi din acea perioadă. De asemenea, selecționerul a admirat și ghetele purtate în perioada în care juca la Corvinul Hunedoara. Au fost momente speciale și mă bucur că am avut din nou ocazia să depănăm amintiri”, a declarat, pentru ProSport, vicepreședintele Politehnicii Iași, Dan Ștefan Cojocaru.

Acesta a intermediat organizarea amicalului pe care Iașiul l-a disputat anul trecut, în cantonamentul din Antalya, în compania lui Dinamo Kiev, echipă pregătită la acea vreme chiar de Mircea Lucescu. De asemenea, Cojocaru s-a ocupat de primirea și cazarea la Iași a fotbaliștilor de la Dinamo Kiev și Șahtior Donețk, în momentul izbucnirii războiului din Ucraina.

Publicat: 04 12. 2024, 14:07
Actualizat: 04 12. 2024, 15:41