Mircea Sandu, operat iar de cancer după 11 ani! A scăpat de chimioterapie! Prietenul Dumitru Dragomir a confirmat
Fostul președinte al FRF, MIrcea Sandu, a aflat în urmă cu puțin timp că are o tumoare la plămâni și a fost operat în Franța, situație cu care s-a confurntat în 2009, când a fost operat tot de cancer, dar la colon.
Ultima afecțiune i-a fost descoperită într-o fază incipientă, motiv pentru care doctorii de la Nisa i-au transmis că situația nu este una gravă, iar tumoarea poate fi extirpată chirurgical, scrie GSP. Nu a avut nevoie de chimioterapie și alte proceduri care se impun în tratamentul celor ce suferă de cancer.
Dumitru Dragomir: „Mircea Sandu se simte bine”
„Ar trebui să îi urăm sănătate lui Mircea Sandu. A fost operat, se simte bine. Am vorbit cu el”, a transmis enigmatic Dumitru Dragomir, pe data de 14 iunie, jurnaliștilor.
Acum 11 ani, Mircea Sandu a aflat că are cancer la rect și la ficat. Vestea a primit-o după un control medical de rutină. După un an de tratament și două operații, Sandu a scăpat de chinuitoarea boală.
Dacă în 2009, când s-a operat tot în Franța, Sandu a fost ajutat cu aproape 100.000 de euro printr-o decizie a Comitetului Executiv, de această dată, el a suportat costurile intervenției prin intermediul unei asigurări medicale.
În ultimii 11 ani, la fiecare 6 luni MIrcea Sandu era supus unor analize amănunțite. „Controalele le fac tot în Franţa, la Nisa, pentru că acolo sunt medicii care îmi ştiu dosarul medical, istoricul intervenţiilor. Nu sunt costuri foarte mari. Am trecut de perioada critică. La cancer sunt nişte termene de efectuare a controalelor medicale pentru a vedea dacă recidivează sau nu”, povestea Mircea Sandu în urmă cu câțiva ani.