Șerban Brădișteanu, medicul care l-a operat pe Cornel Dinu, a anunțat ieri că, în urma operației de by-pass, „Mister” va renunța la fumat.
Săptămâna trecută, Cornel Dinu a fost supus unei intervenții chirurgicale de by-pass coronarian care a durat mai bine de șapte ore. Acum, administratorul-delegat al „câinilor” se află în recuperare, nu are voie să vorbească la telefon, însă a cerut un televizor pentru a fi la curent cu ce se întâmplă. Ieri, Șerban Brădișteanu, medicul care l-a operat pe dinamovist, dar și prietenul bun al acestuia, a vorbit din nou despre starea sa de sănătate și despre modul în care decurge recuperarea.
Doctorul a spus pentru Mediafax că „Procurorul” se simte bine, primește vizita familiei și, poate cel mai important, s-a lăsat de fumat. „Mister” era cunoscut ca un împătimit al țigărilor de foi, viciu la care nu a reușit să renunțe, chiar dacă la un moment dat a avut unele încercări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER