Mitică Dragomir, povești fabuloase din regimul comunist. Bancul spus lui Nicolae Ceaușescu, „sprițul” cu Mircea Sandu din prima noapte când s-a tras la Revoluție și bucata de pâine neagră

Dumitru Dragomir (presedintele LPF).
Vezi galeria foto - 5 poze

Dumitru Dragomir a fost 17 ani președinte la Liga Profesionistă de Fotbal, dar a condus cluburi de fotbal și în perioada comunistă. „I-am prins și pe ăia și pe ceilalți”, îi place să spună. „Nea Mitică de la Ligă” a acordat un interviu în care a povestit ce copilărie grea a avut, ce banc i-a spus Nicolae Ceaușescu, dar și unde era decembrie 1989 în noaptea în care a început să se tragă la hotelul Intercontinental.

Unii îl simpatizează, alții îl înjură. Un lucru este cert. Știe să-și spună poveștile cu umor. Chiar și cele mai puțin plăcute. Dumitru Dragomir este un izvor de povești și pilde. Este convins că perioada comunistă a fost mană cerească pentru cei născuți în mediul rural. O spune un personaj care acum are afaceri de milioane de euro.

„Exemplul meu, am fost sărac, dar sărac, sărac! Când vedeam o coajă de pâine parcă vedeam pe Dumnezeu. Dacă eu nu plecam de acasă la o şcoală profesională, care mi-a dat îmbrăcăminte, educaţie şi o profesie, atunci rămâneam la coada vacii în Bălceşti. M-aş fi descurcat, aş fi crescut gâşte, găini, dar rămâneam acolo, nu mă desprindeam de semisălbăticie. Ţara asta, în afară de Ceauşescu, n-a avut conducători de elită.

Eu am trăit în apogeul sărăciei. Am prins vremea când nu ne dădeau pâine pentru că eram agricultori şi se presupunea că trebuie să ai.

N-aveam ce mânca. Împărţeam 4 inşi un sfert de pâine neagră o zi întreagă. Am prins sărăcie fiind însurat. Erau zile în care mâncam o eugenie, care costa 75 de bani. Dar am prins şi vremuri bune în comunism”, a declarat fostul șef al LPF în GSP.

Printre gloanțe, cu Mircea Sandu

Dumitru Dragomir a fost conducător în perioda comunistă la Viitorul Scornicești, echipa favorită a președintelui Nicolae Ceaușescu, FCM Brașov și Victoria. Evenimentele din anul 1989 l-au prins la un pahar de vin cu Mircea Sandu, fostul șef de la FRF.

„Când au început la Inter să tragă cu puşcoacele. Cred că pe 20, cam aşa. Mircea Sandu era puţin luat de flamă, după câteva pahare îmi zice: «Hai, bă, să mergem şi noi la Inter, să vedem ce se întâmplă. Ce p…a mă-sii, tu eşti miliţian, ce să ne facă ăştia?».

Şi când ne-am dus acolo şi-au început ăia să tragă pe deasupra noastră, piu-piu-piu-piu, am luat-o la fugă şi ne-am întors. Erau 200 de metri. Ne-am luat de băut şi pe la miezul nopţii l-am văzut pe Dinu la televizor. L-am luat la înjurături, vă daţi seama!”, a povestit fostul conducător al Ligii Profesioniste.

I-a spus lui Nicolae Ceaușescu un banc… despre Ceaușescu

Dumitru Dragomir susține că Nicolae Ceaușescu nu era deloc un personaj dur. Dimpotrivă… Era un tip haios, care râdea chiar și bancurile despre el.

„I-am spus…Pe o navă s-au întâlnit Kennedy, Hruşciov şi Ceauşescu. Şi, mâncând ei, au zis: «Să vedem care-i cea mai curajoasă naţie din lume!». Kennedy i-a spus: «John, aruncă-te în ocean, ia cuţitaşul meu şi să-mi scoţi un rechin pe punte!». John s-a aruncat în ocean, pac, pac, pac, scoate doi rechini pe puncte, iese fără o mână. Hruşciov spune: «Alioşa, ia aruncă-te tu în ocean, ia lama asta şi să-mi scoţi trei rechini!». Poc, poc, poc, poc, scoate trei rechini pe punte, iese fără două picioare şi fără o mână. Toată lumea… «O, ce curaj, o, ce curaj!».

Vine Ceauşescu, după ce mai trage o ţuică. «Băi Mitică, ia aruncă-te în ocean, ia lingura asta, vezi dacă scoţi vreun peştişor să nu ne facem de râs cu americanii şi ruşii!». La care ăla zice «Intră, bă, dumneata!, nu vezi că-i apa rece?!». Toată asistenţa «O, ce curaj, o, ce curaj!». Râdeau de se tăvăleau”, a mai declarat Dragomir.

Publicat: 16 05. 2020, 21:06
Actualizat: 16 05. 2020, 21:16