Adrian Mititelu Jr. și Gabi Tamaș au „prefațat” partida dintre Universitatea Craiova 1948 și FC Voluntari la un restaurant, unde s-a discutat aprins.
Nu se știe care a fost subiectul dezbaterilor, cert e că fundașul ilfovean a consumat numai din pahar, în timp ce oficialul Craiovei, spre finalul discuției, a trecut direct la băutul din sticlă.
Partida directă FC U Craiova – FC Voluntari este programată sâmbătă, 5 decembrie 2021, de la ora 16:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Aici VIDEO cu Adrian Mititelu junior și Gabi Tamaș, la șpriț!
„Aceștia nu au fost surprinși singuri, ci alături de prieteni la un restaurant din București, acolo unde au ales să petreacă înaintea meciului care va avea loc pe 5 decembrie între Universitatea Craiova și Voluntari.
Ei bine, iată că mai întâi Gabi Tamaș și Adrian Mititelu Jr. alături de prietenii lor și-au comandat ceva de băut cu care au dat și câteva shot-uri, cel mai probabil în cinstea meciului ce va avea loc chiar la sfârșitul acestei săptămâni.
După acest moment surprins de paparazzi, Adrian Mititelu Jr. începe să gesticuleze, asta în timp ce ceilalți bărbați, inclusiv Gabi Tamaș, sunt atenți la ceea ce vrea să exprime.
Se pare că Gabi Tamaș chiar a izbucnit la un moment dat, făcând un gest obscen de față cu toți ceilalți, asta în timp ce se afla în picioare”, scrie Spynews.
La zece luni de când tatăl său, Adrian Mititelu, a fost condamnat pentru evaziune fiscală, patronul echipei FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu Jr., a fost sancționat foarte dur de jandarmi în urma incidentelor de la meciul pe care oltenii l-au jucat pe 2 noiembrie 2021 cu Rapid, scor 0-0.
Oamenii legii au decis că în următoarele 12 luni, fiul lui Adrian Mititelu nu mai are voie să intre pe stadioane.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER