Dan Petrescu era jucător la Chelsea în perioada în care John Terry își făcea debutul la echipă, pe când englezul avea doar 18 ani. Conflictul dintre ei a izbucnit în urmă cu mai bine de 20 de ani.
În urma unui episod violent, Dan Petrescu a plecat acasă cam șifonat.
”Eu am zis că John Terry nu o să ajungă fotbalist. Bine, asta se întâmpla când el avea 18 ani. Am zis: Cine e, mă, ăsta? Nu știe nimic! Și m-am certat cu el, m-am bătut cu el la primul antrenament. A fost bătaie! El a câștigat! N-ai văzut cât era? Eu mă credeam șmecher. După am devenit prieteni buni. Am greșit, a fost cel mai mare jucător din istoria lui Chelsea”, a spus Dan Petrescu la Digisport.
John Terry s-a retras anul trecut de la Chelsea, echipă în al cărui tricou a scris istorie. El a activat la echipa londoneză din 1995 până în 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER