Lux și multă distracție. Și, evident, o mulțime de cazinouri. Cam așa poate fi descris pe scurt Las Vegas-ul.
Locul unde oamenii din întreaga lume vin să se distreze, să se simtă bine.
Este și motivul pentru care Nadia Comăneci preferă să meargă acolo atunci când își propune o vacanță, fie ea și de câteva zile, pe tărâm american.
„Da, pot spune că mă relaxez foarte mult atunci când ajung în Vegas. Este o vacanță în adevăratul sens al cuvântului”, a precizat Nadia pentru ProSport.
„Zeița” de la Montreal ne-a dezvăluit și ce-i place să facă în mod special atunci când ajunge în Vegas.
„Merg la show-ul Michael Jackson, la spectacole de magie, obișnuiesc să fac și ceva shopping, iar seara mai intru și într-un cazinou. Îmi place că oamenii sunt foarte degajati și se simt excelent peste tot”, a explicat Nadia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER