„Nu am fost talentat de mic, dar am muncit enorm!” Dorin Goian și Ovidiu Burcă, despre importanța mentalului în sport
Dorin Goian și Ovidiu Burcă participă sâmbătă și duminică (13-14 mai) la cursul de inițiere și instruire în psihologia sportivă care va avea loc la Suceava. Ambii foști fotbaliști vor vorbi participanților la acest curs despre carierele lor și despre experiențele lor internaționale.
Acțiunea este organizată de Asociația Pentru Psihologia Sportului și la ea vor vorbi, în afară de cei doi foști jucători, și psihologii sportivi Andreas Hniatiuc și Irina Anda Babău, precum și web developer Vlad Teodorescu, specialist în marketing și comunicare.
Este al doilea curs sub egida APPS, după cel de la București, din decembrie 2016, la care au fost prezenți și Ioan Andone, Mircea Rădulescu, Ramona Farcău, antrenori de la Dinamo și Viitorul, foști fotbaliști, manageri și psihologi.
Relația copil-părinte-antrenor
O temă importantă care va fi abordată la Suceava este relația copil-părinte-antrenor, esențială în dezvoltarea copilului ca sportiv, dar neglijată de cele mai multe ori în România.
Alte subiecte care vor fi discutate și comentate: rolul psihologului în obținerea performanțelor sportive, mentalitate și performanță în sportul românesc, intervenția individuală și de grup în optimizarea performanțelor sportive, dezvoltarea și monitorizarea potențialului sportiv, incursiuni în mintea campionului.
„Voi vorbi cursanților despre cariera mea, trăirile mele și despre experiența pe care am acumulat-o ca fotbalist profesionist atât în România, cât și în țări cu fotbal dezvoltat, precum Italia, Grecia sau Scoția. Nu am fost talentat de mic, dar am iubit foarte mult fotbalul și am muncit pentru a confirma la cel mai înalt nivel. Pentru a reuși, trebuie să te dedici și să iubești ceea ce faci”, a spus Goian ca un preambul al discursului pe care îl va ține la cursul de psihologie sportivă de la Suceava.
„Sportului românesc îi trebuiesc oameni cu viziune, care sa reașeze lucrurile pe un drum corect, în spiritul performanței. Acest curs a fost conceput pentru a oferi suportul necesar celor care sunt preocupați de atingerea excelenței în sport. Cursul face parte dintr-un program de inițiere și instruire pe care Asociația pentru Psihologia Sportului îl va implementa la nivel național”, a explicat Andreas Hniatiuc, președintele Asociației pentru Psihologia Sportului, rolul acestei acțiuni.
Cursul este pe 13 și 14 mai la Liceul cu Program Sportiv din Suceava. Cei care vor să participe pot obține mai multe detalii la numărul de telefon 0735.193.439 sau se pot înscrie trimițând un mail la adresa contact@psihologiasportului.ro.