Fostul luptător Ionuț Iftimoaie, devenit între timp o prezență constantă pe micile ecrane din România, prin apariția în mai multe emisiuni, a povestit pe contul personal de Facebook o întâmplare petrecută în timp ce se afla la volan.
Aflat în drum spre București, fostul sportiv a fost interpelat într-un popas de un bătrân care făcea autostopul, în speranța că va ajunge la Focșani. Iftimoaie s-a „conformat”, iar la finalul „cursei” pasagerul a vrut să-l răsplătească cu 3 lei, fiind însă refuzat de cunoscutul sportiv. Acesta a dezvăluit că bătrânul nu și-a dat seama că a avut parte de un „șofer celebru”, precizând însă că nici nu și-ar fi dorit acest lucru.
„În drumul meu spre Capitală, pe la Tișița, trag pe dreapta să trimit un mail. Cum eram eu atent la compunere, îmi bate cineva în geam: Șefu, mă iei și pe mine până la Focșani?Te iau, șefu. Nu am putut să-l refuz. La destinație a vrut să-mi dea 3 Ron pe cursă, dar cum nu aveam la mine casa de marcat…nu am putut să-i iau„, a povestit Iftimoaie, într-o postare pe Facebook care a strâns peste 28.000 de like-uri.
„Nu, nu m-a recunoscut si nici eu nu i-am spus! Nu asta era important! Nu cine esti conteaza ci cum esti….O zi frumoasa va doresc!”, le-a spus Iftimoaie prietenilor săi de pe Facebook, care erau curioși să afle dacă bătrânul știa cine l-a dus până la Focșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER