O campioană la full-contact pozează pentru Max
Revelația anului în Italia este o superbă brunetă din Anzio, în vârstă de 27 de ani și care se numește Roberta Mancino.
Cea mai bună sportivă a lumii la full-contact, femeia care i-a facut pe toți bărbații din Peninsulă să viseze a declarat că, în paralel, sare cu parașuta.
"Nu știu să calc, nu știu să merg pe tocuri. În schimb, gătesc excelent", a declarat focoasa în Max, "o revistă pentru barbatii cu studii medii", după cum scrie chiar pe frontispiciul acesteia.
Chestionată asupra pasiunii pentru un sport extrem, femeia a spus că "am făcut-o pentru bani, ca să fiu sincera. O firmă din Miami, unde eram în concediu, mi-a promis 20.000 de verzișori dacă fac un salt în gol de la 5000 de metri altitudine.
Evident, nudă. Până la urma am sărit în piscină, de la trambulina de 10 metri. Dar, în costum de baie. Mi-a rămas în cap ideea și, revenită în Italia, am început să iau cursuri de parașutism. Și am ajuns până aici", a încheiat Roberta.