Pânza de păianjen!** Cum a înființat Dinamo cooperativa de aranjamente!

Fapte, documente și mărturii ale martorilor atestă că echipa cea
mai influentă din istoria fotbalului românesc a fost Dinamo
București. Gruparea Ministerului de Interne, înființată oficial în
1948 de agenții sovietici pentru a copia formația similară de la
Moscova, s-a folosit de forța aparatului polițienesc (inclusiv a
Securității) ca să cuprindă, asemenea unei caracatițe, întreaga
Românie. În episodul de astăzi din „Blaturile fotbalului românesc”
vă vom prezenta ascensiunea roș-albilor, felul în care Dinamo a
câștigat cursa cluburilor-satelit cu rivalii de la Steaua și
condițiile în care s-a născut legendara „Cooperativă”.

18 titluri și 12 Cupe ale României fac din Dinamo al doilea mare
club al României, după Steaua. Dintre trofee, 12 titluri și șapte
Cupe au fost obținute în intervalul 1948-1989, doar concurența
dintre Dinamo și clubul Armatei (susținut de familia dictatorului
Ceaușescu) împiedicându-i pe roș-albi să se mândrească acum cu un
palmares și mai bogat. Impus (ca și Steaua) pe linie politică în
fotbalul românesc, clubul Dinamo București a împrumutat din
metodele și mentalitățile instituțiilor care l-au păstorit:
Securitatea și Miliția. Șefii roș-albilor s-au recrutat, de altfel,
dintre „cadrele” de la Interne, uneori chiar ministrul adjunct sau
diverși generali ocupând funcția de președinte al grupării
dinamoviste. Primul președinte al clubului roș-alb a fost, de
altfel, Teohari Georgescu, agentul sovietic numit ministru de
Interne al României în intervalul 1945-1952.

Bătălia Dej –
Bodnăraș, câștigată de Dinamo

Spre deosebire de Steaua, care a acționat (de asemenea, în acord
cu specificul ministerului care o tutela) direct, adesea chiar
brutal atunci când își propunea înrolarea unui fotbalist,
câștigarea unui trofeu sau distrugerea unei echipe adverse, Dinamo
apela, de obicei, la metode mai evazive, dar și mai greu de
contracarat. Împrumutate din manualele serviciilor secrete
sovietice, practicile prin care gruparea Ministerului de Interne a
acaparat, treptat, tot fotbalul românesc au sfârșit prin a-l vicia
în profunzime.

Epoca de început a comunismului a însemnat nimicirea societății
românești prin forță. Stilul barbar al ocupanților veniți de la
Răsărit s-a reflectat și în fotbal. Guvernul a dat o directivă și,
începând din 1948 până în 1953, doar cluburile „militare” au avut
voie să transfere fotbaliști.

Aceasta a fost sămânța anomaliei care avea să macine, ulterior,
fotbalul românesc. Armata și Internele au profitat de ocazie și au
început să-și înființeze „filiale” în toată țara. Dumitru Petrescu,
șef al fotbalului, observa în 1953: „Acum avem în Divizia A patru
echipe militare. Există toate condițiile ca în anul acesta să mai
intre încă două, iar de la anul încă două, aceasta datorită
faptului că Armata și Dinamo practică racolajul”.

Cele două ministere, aflate în plină luptă pentru putere și la
nivelul statului, au mers umăr la umăr până în 1953. Taberele se
spionau și se turnau reciproc. Așa a fost posibil, în 1951, ca
primul caz „Valiza” din istoria fotbalului nostru, pus la cale de
CCA, club condus atunci de Nicolae Ceaușescu, să ajungă pe masa
Guvernului.

Zeci de
echipe „Dinamo” în orașe, sate și cătune

În 1953 însă, Securitatea a speculat faptul că Gheorghe
Gheorghiu-Dej, noul conducător al României comuniste, a câștigat
duelul pentru putere cu Emil Bodnăraș (agent GRU, ministru al
Armatei și favorit al ocupanților ruși) și, printre multe alte
decizii, s-a obținut desființarea echipelor înființate de Armată în
țară, cu excepția celei de la București (CCA/Steaua). Așa au rămas
Internele singurul minister din România cu cluburi-satelit în
diverse orașe.

Filialele Dinamo au răsărit precum ciupercile după ploaie. Zeci
de echipe înființate cu ordin de la centru, mici poli de influență
în fotbal și nu numai. Pe listă erau deopotrivă orașe mari și
așezări mici. Această pânză de păianjen era sensibilă la tot ce
mișca. Adus la CCA în 1956 de la Flamura Roșie Arad (actuala UTA),
legendarul Emeric Ienei a făcut obiectul unei dispute apărute
tocmai pentru că Dinamo, prin spionii din teritoriu, monitoriza
mișcările adversarilor de la Armată. „În 1956 aveam 19 ani și,
deci, trebuia să‑mi satisfac stagiul militar. M-au luat pe sus și
m-au suit în tren. La Craiova m-au băgat direct într-o unitate
militară. A fost vorba mai mult de o reținere, nu de o arestare…
Înainte de acest episod discutasem cu comandantul clubului Dinamo.
Îl chema Aman și mă simpatiza enorm. M-a vrut în echipa lor”,
povestește Ienei.

Iar lucrurile se petreceau astfel de ani buni. În 1953, Dumitru
Petrescu, fondatorul CCA și șef al fotbalului, afirma: „(…) CCA
și Dinamo practică racolajul. CCA și Dinamo s-au bătut pentru
obținerea unui jucător. În timpul certei a intervenit Securitatea
și a simulat arestarea jucătorului. Vaczi și Serfözö, când au fost
mutați de la Oradea la Arad, au fost amenințați de Miliție și
Securitate că, dacă vor pleca, li se vor aresta părinții. Serfözö a
avut curajul să plece, dar a fost dat jos din tren de un
milițian”.

În fotbalul românesc au fost injectați atunci oameni care
răspundeau la comenzi nevăzute, o mare cantitate de necinste,
neîncredere, și au fost brevetate puzderie de metode murdare de
lucru.

La ce
sunt buni sateliții

Treptat, odată cu rafinarea metodelor de control al Securității
asupra societății românești, s-a schimbat și stilul dinamoviștilor.
Tendința apărută în anii 60, de camuflare a denumirii
echipelor-satelit, s-a accentuat începând cu 1970. Unele cluburi
Dinamo din teritoriu au dispărut cu totul, altele au trecut în
custodia autorităților locale. Destule formații au ieșit de sub
controlul direct al clubului-mamă. Rețeaua a supraviețuit însă,
oamenii aflați în fruntea cluburilor fiind rotiți de pe o funcție
pe alta. În momentele-cheie, pionii erau reactivați.

În anii 70, rețeaua a fost de folos în lupta cu rivalele Craiova
și Steaua. Ilie Balaci povestește: „În 1973, spre final, noi aveam
meci la Arad, cu UTA, iar Dinamo – la Cluj, cu Universitatea.
Dinamo și-a amânat meciul, ca să jucăm noi primii. Am dat gol prin
Țarălungă, dar ne-a fost anulat. Am pierdut cu 0-1. După aceea,
Dinamo a câștigat la Cluj cu 5-1, exact atât cât avea nevoie ca să
ia titlul la golaveraj, cu un gol în fața noastră”.

Întâmplarea era să se repete identic în anul următor. „În ultima
etapă, noi am scos cu greu un egal la Ploiești, cu Petrolul: 0-0.
La București, Dinamo câștiga cu FC Argeș cu 7-0, exact scorul
necesar să ia titlul tot la golaveraj, tot cu un gol în fața
noastră, dacă noi am fi pierdut la Petrolul”, povestește același
Balaci. De menționat că la ardeleni funcționase, o perioadă, echipa
Dinamo Cluj, iar FC Argeș se numise, până în 1967, Dinamo
Pitești.

Rețeaua
Dinamo
Dinamo I București
Dinamo II București
Dinamo Obor București
Dinamo Victoria București
Dinamo Cluj
Dinamo Pitești
Dinamo Brașov
Dinamo Bacău
Dinamo Bârlad
Dinamo Galați
Dinamo Brăila
Dinamo Tecuci
Dinamo Tulcea
Dinamo Focșani
Dinamo Oradea
Dinamo Săsar
Dinamo Satu Mare
Dinamo Slatina
Dinamo Suceava
Dinamo Turnu Măgurele
Dinamo Ștei
Dinamo Baia Mare
Notă: acestea nu sunt
toate echipele Dinamo care au activat în România, ci doar acelea pe
care ProSport a reușit să le identifice cu
certitudine

„Victoria București și Flacăra Moreni au fost făcute la
ideea lui Tudor Postelnicu (n.r. – comandantul Securității și,
apoi, ministru de interne până în 1989). El a vrut să facă echipe
care să fie adversare ale Stelei”, Ion Coman, general,
fost comandant la Steaua.

„Vaczi și Serfözö au fost amenințați de Miliție și
Securitate că, dacă vor pleca, li se vor aresta părinții. Serfözö a
avut curajul să plece, dar a fost dat jos din tren de un
milițian”, Dumitru Petrescu, șeful fotbalului în 1953

8
echipe Dinamo activau în primele trei ligi din România în
sezonul 1958‑1959

FCM
Bacău și FC Argeș, moștenire roș-albă

Destule echipe cunoscute în fotbalul românesc au rădăcini
dinamoviste. Printre cluburile numite cândva Dinamo și cărora li
s-a schimbat denumirea din diverse motive se numără FCM Bacău, FC
Argeș, Rulmentul Bârlad, Olimpia Satu Mare, Metalul Brăila,
Victoria București, Unirea Focșani, Siderurgistul Galați și CSM
Suceava.

FCM Bacău este urmașa Unirii Tricolor București, iar FC Argeș
moștenește locul echipei Dinamo Miliție.

Securitatea avea
oameni și în clubul Steaua

Dinamo se infiltrase până în inima grupării steliste. Securistul
din cadrul clubului Armatei dădea raportul despre planurile
conducerii din Ghencea și, în paralel, executa operațiuni de
intoxicare a „inamicului”.

Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării, a povestit pentru
ProSport cum stăteau lucrurile: „Pentru Iovan l-am sunat pe Gușui,
de la Caraș-Severin. Cei de la club au stabilit cu Iovan să vină cu
trenul la București, avea 19 ani. Ă‚știa l-au așteptat la gară, dar
cei de la Dinamo l-au luat mai repede în primire, pe altă parte.
L-au obligat să semneze pentru Dinamo, dar Iovan n-a vrut. A spus
că a venit la București pentru Steaua. Clubul Steaua avea și ofițer
de Securitate, de-aia a transpirat informația că vine Iovan…
Procurorul general de atunci, Popovici Nicolae, făcuse imprudența
și se lipise de Postelnicu, care îl pusese șeful secției de fotbal
Dinamo. El mi-a zis: «Știți că Iovan are pensie alimentară? Că are
un copil…». I-am zis lui Popovici: «Nicule, eu m-am dus la
Ceaușescu și te-am propus să fii procuror general. Dacă
mâine-dimineață, la ora 11:00, Iovan nu e la Steaua, tot eu mă duc
la Ceaușescu și îi spun să te elibereze din funcție». A doua zi,
Iovan a fost la club”.

Ștefan Iovan confirmă: „M-a luat de la gară o mașină neagră cu
numere galbene. Am fost dus la Dinamo. M-au amenințat că voi avea
probleme dacă nu semnez cu ei. Mi-au zis că mă au la mână, că am
făcut prostii cu nepoata lui Pătruică, de la Reșița. Ea era
minoră… Nu m-am speriat. Cei de la Steaua mi-au spus să stau
liniștit, că nu se va întâmpla nimic”.

Nimic nu
se pierde, totul se transformă

Dinamo a pus pe picioare, treptat, un grup de cluburi pe care le
controla și prin intermediul cărora influența lupta sportivă: în
fapt, bazele celebrei „Cooperative” de mai târziu. Se roteau
puncte, jucători, conducători, se formau și susțineau arbitri. Prin
filialele din ligile inferioare, se controla situația și din
fotbalul mic. Unele cluburi au fost, pur și simplu, mutate din oraș
în oraș, acolo unde era nevoie pentru a stabili un nou centru de
putere. Spre exemplu, Unirea Tricolor, devenită Dinamo II, a fost
dusă mai întâi la Brașov, apoi la Cluj, iar în final, în Bacău.
Dinamo Turnu-Măgurele a fost mutată la Bârlad, iar Dinamo Miliție
București a cedat locul formației Dinamo Pitești, devenită ulterior
FC Argeș.

După 1990, deși aparent desființat, sistemul s-a păstrat mult
timp, cu transformările de rigoare, iar oamenii care l-au servit
n-au fost înlăturați, ci doar trimiși pe alte posturi.

„Postelnicu îmi zicea că Pițurcă e cartofor. Când am
jucat cu Honved, Postelnicu voia să ne destrame. Spunea să am
grijă, că la Steaua sunt unguri. Bölöni… Lui Lăcătuș îi zicea
Lakatos. Era diversionist„, Constantin Olteanu, fost
ministru al Apărării