Pe ce a cheltuit Mihai Neșu 3,8 milioane de euro în 22 de luni! A transformat total viața unor persoane cu dizabilități | VIDEO
La 12 ani de la accidentarea teribilă petrecută la un antrenament al lui FC Utrecht, în urma căreia a suferit o ruptură de vertebră cervicală și a rămas paralizat, Mihai Neșu continuă lupta sa pentru ajutorarea oamenilor care se confruntă cu aceleași probleme ca și el.
Mihai Neșu luptă în continuare pentru ajutorarea oamenilor cu probleme neuro motorii
După cum se știe deja, fostul fundaș stânga a demarat în urmă cu ceva timp, prin intermediul fundației care îi poartă numele, un proiect pentru sprijinirea persoanelor cu probleme neuro motorii, care constă în construcția unui centru modern de recuperare în Oradea, orașul său natal, centru care poartă denumirea de „Complexul de recuperare Sfântul Nectarie”.
În acest complex se construiește inclusiv o biserică, știut fiind faptul că Mihai Neșu este o persoană foarte credincioasă. La aproape doi ani de la inițierea acestui proiect, fostul fotbalist de la Steaua și FCSB a făcut un scurt rezumat al lucrurilor care s-au realizat în această perioadă.
22 luni de șantier în 4 minute. TURUL CENTRULUI DE RECUPERARE SFÂNTUL NECTARIE!
Puteți susține continuarea lucrărilor trimițând un sms în valoare de 2 euro lunar cu textul CRED la numărul 8844.
Vă mulțumim pentru tot sprijinul de până acum! Iată cum începe să se contureze visul lui Mihai Neșu pentru copiii și adulții cu dizabilități din România!”, a fost mesajul transmis de „Fundația Mihai Neșu” pe pagina oficială de Facebook.
Sumă semnificativă investită în acest centru de recuperare până în prezent
Anterior în această lună, Mihai Neșu a dezvăluit suma totală care s-a investit până în prezent în acest proiect și a transmis cât se estimează că va fi costul final al lucrărilor.
„Dragi prieteni,
Încet dar sigur avansăm cu pregătirea centrului de recuperare. Acum suntem la etapa finisajelor în cadrul clădirii centrului, iar la clădirea cazărilor se montează încălzirea în pardoseală.
Probabil că vom decala deschiderea pe care noi o estimam în luna septembrie căci sunt câteva întârzieri, dar nădăjduim ca anul viitor să avem și acest moment deosebit de important. Avem multe solicitări din țară pe zona de terapie adulți și vom începe să facem o listă de așteptare.
Cei care puteți să ne sprijiniți vă rugăm să o faceți, la etapa finisajelor costurile sunt foarte mari.
Momentan am investit 3.8 milioane de euro in întregul complex, suma finala estimata ajungând la 5.5 milioane în urma scumpirilor din ultima perioadă la tot ce ține de construcții. Ne puteți ajuta direcționând 3.5% din impozitul pe profit”, a transmis recent Mihai Neșu prin intermediul rețelelor de socializare.