Phil Phoden, prima reacție după ce a chemat două fete în cantonamentul naționalei Angliei și a fost exclus din lot. „Sunt un jucător tânăr și mai am multe de învățat” | FOTO & VIDEO

21 July 2020, England, Watford: Manchester City's Phil Foden in action during the English Premier League soccer match between Watford and Manchester City at Vicarage Road. Photo: Richard Heathcote/PA Wire/dpa
Vezi galeria foto - 8 poze

Phil Foden și Mason Greenwood sunt rivali în Premier League. Unul îmbracă tricoul lui Manchester City, iar celălalt are contract cu United. Când au fost convocați la prima reprezentativă s-au gândit că nu ar fi rău să joace în aceeași echipă. Și au chemat două fete în hotelul din Islanda unde a fost cazată naționala Albionului.

Numai că toată povestea s-a aflat, iar în presa tabloidă au apărut chiar câteva fotografii. Foden a ieșit cel mai șifonat. În una dintre imagini este în doar în chiloți. „The Sun” a aflat și identitatea celor două ispite: Nadia Gunnarsdottir (20 de ani) și verișoara ei Lara Clausen (19 ani).

Selecționerul Gareth Southgate a reacționat imediat după ce a aflat vestea. Iar cei doi au fost trimiși acasă înaintea partidei cu Danemarca din Liga Națiunilor. Mai mult ca sigur îi așteaptă o amendă foarte mare din partea cluburilor unde joacă, iar la prima reprezentativă nu vor mai ajunge curând.

Phil Foden și-a cerut scuze după escapada din cantonament

Phil Foden a încercat să liniștească apele și a fost primul care și-a cerut scuze.

Dupa povestea care a apărut cu privire la ce am făcut eu în Islanda, vreau să îmi cer scuze. Îmi cer scuze selecționerului Gareth Southgate, colegilor mei din naționala Angliei, suporterilor și, de asemenea, clubului de care aparțin și familiei mele.

Când am fost chemat de Gareth pentru aceste jocuri, prima mea reacție a fost să simt o mândrie imensă. Să îmbrac echipamentul naționalei de seniori la debutul meu pentru Anglia a fost un privilegiu incredibil.

Sunt un jucător tânăr și mai am multe de învățat, dar sunt conștient de responsabilitatea imensă pe care o am când trebuie să reprezint Manchester City și Anglia la acest nivel.

De data aceasta am luat o decizie proastă și comportamentul meu nu s-a ridicat la standardele pe care mi le-am impus.

Am încălcat protocolul pentru Covid-19 pus în aplicare pentru a mă proteja pe mine, dar și pe colegii din echipa națională. În consecință, voi rata acum ocazia de a călatori în Danemarca cu echipa, iar asta mă doare.

Voi învăța o lecție valoroasă din această greșeală și îi doresc mult succes lui Gareth și pentru următorul meci”, a spus Phil Foden, conform Daily Star.

Foden este un jucător important pentru Manchester City. Englezul a jucat 37 de partide în sezonul precedent și a reușit să înscrie de opt ori. Presa britanică scrie că fotbalistul de 20 de ani este evaluat la 40 de milioane de euro.

Publicat: 08 09. 2020, 16:41
Actualizat: 08 09. 2020, 16:42