Pistorius, în lacrimi, cere iertare familiei Reevei Steenkamp
Campionul paralimpic sud-african Oscar Pistorius a cerut iertare familiei Reevei Steenkamp, el depunând mărturie, luni, la Pretoria, în procesul în care este acuzat de uciderea tinerei, informează AFP.
„Doamnă judecător, aș dori să am ocazia…să-mi cer iertare de la familia Steenkamp”, a spus el, cu voce joasă, care abia se auzea, moment în care judecătoarea Thokozile Masipa l-a întrerupt și i-a cerut să se exprime mai clar.
„Vă rog să mă scuzați, voi vorbi mai tare”, a adăugat Pistorius.
„Aș dori să-mi cer iertare. Mă trezesc în fiecare zi și mă gândesc la durerea pe care v-am provocat-o. Nu există moment în care să nu mă gândesc la voi. Nu pot să-mi imaginez durerea și suferința pe care am cauzat-o acestei familii”, a spus Pistorius la începutul mărturiei.
„Am vrut doar s-o protejez pe Reeva. Aș dori ca oamenii să știe că ea era iubită când s-a dus la culcare în acea noapte”, a adăugat el.
Vorbind pentru prima oară în public de la dramă, el a precizat că ia medicamente și că suferă de „coșmaruri teribile în timpul nopții”.”Mă trezesc noaptea cu miros de sânge”, a spus el, înainte de a vorbi despre copilăria sa, primele succese sportive sau decesul mamei sale când avea 15 ani.
Oscar Pistorius este judecat, la Pretoria, pentru uciderea iubitei sale, Reeva Steenkamp, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013.
Pistorius nu a negat niciodată că a împușcat-o pe Reeva Steenkamp, dar a susținut încă din prima zi că este vorba de o neînțelegere. El a spus că a crezut că în casă i-au intrat hoți și că a tras focuri de armă fără să știe că Reeva s-a trezit pentru a merge la baie.
Sportivul riscă o condamnare la 25 de ani de închisoare, în cazul în care se va dovedi că a fost crimă cu premeditare.
Reeva Steenkamp, în vârstă de 29 de ani, era fotomodel sud-african și prezentatoare TV.