Poetul Val. Argăseală lovește din nou în inima creației cu poezia „Luna” din revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”! Între milioanele lui Gigi Becali și ars poetica: „Stele și luceferi se grăbesc s-apară”. SPECIAL

Valeriu Argăseală, vicepreședintele clubului FCSB, scrie la foc automat poezii în timpul liber, iar de curând a lovit din nou în inima creației cu opera „Luna” din revista „Flacăra lui Adrian Păunescu.

Pentru fostul arbitru, ajuns la aproape 69 de ani, penița nu mai are niciun secret. Nu de acum, ci de mulți ani. În urmă cu șapte ani și-a lansat un primul volum ca scriitor, denumit sugestiv „Suflete reci. Cu mult mai singuri decât ieri”.

Poetul Val. Argăseală lovește din nou în inima creației cu poezia „Luna” din revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”!

Atunci când nu este ocupat cu treburile administrative la FCSB, Valeriu Argăseală își transpune gândurile în versuri, iar acum lovește din plin cu o nouă operă, „Luna”, publicată în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”.

Pentru iubitorii de poezie și visare, versurile compuse cu patimă de oficialului liderului din Superligă, pot fi lecturate mai jos:

Se arată luna către prag de seară
Căutând o cale către nu știu unde
Stele și luceferi se grăbesc s-apară
Să îi țină trena prințesei rotunde

Pe Calea Lactee fără nici o stradă
Un tablou din fista eră glaciară
După somnul zilei vin ca la paradă
Lumpagii de astre la serviciu iară

Se gătește bolta aranjând în salbă
Fără amânare și vorbind în șoapte
Petale căzute din flori gri de nalbă
Se treacă regina peste înc-o noapte

Carul Mic deschide festivalul serii
Azvârlind pe Terre greierii la posturi
Umbra nopții trage obloane vederii
Și apoi se duce către alte rosturi

Și cu tot alaiul pus în Carul Mare
Aruncă privirea ca o curtezană
Liniștea de veghe pentru alinare
Coboară pe raze de la suverană

Pasiunea pentru poezie a lui Vali Argăseală este de notorietate. Fostul arbitru l-a făcut chiar să lăcrimeze pe legendarul Alexandru Boc atunci când i-a compus acestuia câteva versuri cu ocazia împlinirii vârstei de 72 de ani. Mai mult, în urmă cu câțiva ani, în preambulul sărbătorilor pascale, celebrul actorul George Mihăiţă, care îi este și bun prieten, i-a recitat una dintre poezii, intitulată specific „De Paști”.

Gigi Becali râde de pasiunea lui Valeriu Argăseală. „Lasă-mă cu tâmpeniile. Bărbat la 60 de ani, te apuci să faci poezii?”

Gigi Becali a luat încă de la început în derâdere pasiunea vicepreședintelui Consiliului de Administrație de la FCSB, Valeriu Argăseală. Patronul roș-albaștrilor l-a sfătuit pe subalternul să lase „tâmpeniile” și să se ocupe de ceva specific vârstei sale.

„Hai, mă, lasă-mă cu tâmpeniile, bărbat la 60 de ani, te apuci să faci poezii? Toate se fac la vremea potrivită și îmbrăcămintea, totul are un rost în viață. Și comportamentul, la 60 de ani să faci poezii?

Eu nu citesc nici Eminescu, eu sunt cu matematica. Eu sunt pe afaceri. Eu poet sunt numai în inimă, în milostenie și în dragoste, dar și acolo tot al faptelor”, a spus Gigi Becali, la Sport.ro.

S-a rugat de un cântăreț cunoscut să-i compună o melodie cu versurile compuse de el

Cântărețul Ștefan Stan, cel care a compus în trecut imnul Ligii 1, dezvăluia în 2021 că Vali Argăseală l-a rugat să compună o melodie cu versurile compuse de el. Solistul, care i se adresează oficialului cu apelativul „tăticule”, dezvăluie că fostul mare arbitru compune nu poezii, ci „chestii foarte lungi, miști și foarte tari”.

„Eu, cu tati Argăseală mă știu foarte bine. Nu știu dacă am voie să spun, sper să nu te superi, tăticule, dacă mă asculți. El compune poezii, dar nu poezii, chestii foarte lungi și foarte mișto, foarte tari, și stăm și comentăm. Îmi zice: ‘hai, mă, fă și tu o piesă cu ce-ți trimit aici’.

Îi zic: ‘dacă vreodată am idei legate de ceva anume, din ce-mi trimiți aici, cu mare drag o voi face’. Probabil că o să-i fac o piesă lui nea Vali. E foarte dificil să scrii versuri la o piesă, trebuie să aibă o melodicitate. Ar trebui să-i dau o idee de piesă, iar pe ideea aceea să creeze dânsul”, spunea în urmă cu câțiva ani cântărețul Ștefan Stan.

 

Publicat: 24 04. 2024, 19:30
Actualizat: 24 04. 2024, 19:35