Sorina Lambrino a jucat baschet la loturile naționale de juniori, a făcut performanță, iar astăzi deține o școală de baschet la care vin peste 70 de copii. În Ploiești, unde e mândră de propria activitate.
Este de nouă ori campioană a României (junioare I, II, III) și a fost cooptată in loturile naționale (cadete, junioare, senioare) ale României.
Deține în palmares titlul de campioană balcanică la junioare cu reprezentativa României și un loc 4 la Campionatul European pentru cadete tot cu echipa României.
Acum este fondatoarea școlii private Solaris Sporting Club Ploiești și pregătește, alături de alți doi antrenori, grupele de copii. A ieșit la pensie și nu poate sta degeaba. Ceea ce este de lăudat.
„Sunt absolventă, după o carieră în domeniul auto, a Facultății de Psihologie. Iar de câțiva ani buni mă ocup de pictură, îmi place să pictez după ce termin antrenamentele.
Mi-am luat licența de antrenoare, nu credeam că va fi ceva serios, dar acum îmi place la nebunie. Lucrul cu cei mici, deși nu este facil, mă inspiră, îmi face plăcere.
Copiii de azi sunt altfel, trebuie mult lucrat cu ei. Dar încercăm. Nu putem face neapărat performanță, dar formăm oameni. Asta contează. Vin copii, dar nu putem face performanță în condițiile actuale din sportul românesc. E o discuție lungă.
Contează să fim alături de copii, să-i îndrumăm spre ce este bine”, ni s-a confesat fosta jucătoare de baschet.
„M-am regăsit în urmă cu 10 ani, când am început să schiez și să merg pe munte. Avem cu toți o viață tumultuoasă, cu griji, cu probleme.
Și nu avem timp să fim cu noi. În urmă cu mai mulți ani mi-am dat seama că trebuie să mă gândesc la mine… Și cred că acum sunt pe drumul cel bun”, ne-a declarat Sorina Lambrino.
„Am abordat, în picturi, diverse teme flori, peisaje, dar sunt atrasă si de portret. La fel si tehnicile sunt diferite, in funcție de teme.
Acum am două tablouri într-o expoziție la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brancuși, iar spre finalul lunii voi mai participa la alte doua expoziții, una dintre ele la Cercul Militar”, ne-a spus, extrem de pasionata Sorina Lambrino.
Aceasta este o pictură draga mie, se numește ” Călătoria” si cumva este o alegorie a călătoriei mele prin viață și pasiuni! Sorina Lambrino
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER