Cosmin Bîrlan (26 de ani) a lăsat fotbalul pentru a deveni cântăreț de muzică populară în Ansamblul „Doina Gorjului”.
Deși încă de mic copil și-a dorit să devină un fotbalist profesionist și a avut șansa să se pregătească cu jucători cunoscuți de la Pandurii Târgu Jiu, planurile lui Cosmin Bîrlan s-au schimbat radical și a urmat calea muzicii.
Fostul fotbalist și-a descoperit pasiunea pentru muzica populară încă din perioada în care împărțea vestiarul cu fotbaliștii de al Pandurii și spera să devină un jucător cunoscut în România, dar s-a decis să facă o carieră din muzică abia la 20 de ani.
Cosmin Bîrlan a vorbit pentru Wowbiz.ro despre cum a ajuns să lase fotbalul pentru o carieră în muzică și a dezvăluit cum a fost remarcat de celebrul Petrică Nicoară Sîrbu.
„Eu cânt de când mă știu, doar că până la 20 de ani nu am făcut treaba asta la modul profi. Cântam prin casă, cântam cu bunicii, cântam mereu. Se întâmpla de foarte multe ori să cânt și când eram la fotbal cu echipa, după victoriile echipei. Am fost fotbalist până la 20 de ani, am jucat la Craiova, iar apoi, timp de 4 ani, am jucat la Pandurii Târgu Jiu.
Aveam 20 de ani, eram cel mai mic din lot la vremea aia. Timp de un an m-am antrenat cu echipa mare a celor de la Pandurii Târgu- Jiu, reușind să prind lotul în meciul cu U Cluj. Ultimul meu meci în care am evoluat, a fost la Alba Iulia. După sfârșitul meciului am plecat spre Târgu Jiu, ajungând în jurul orei 12 noaptea acasă”, a spus Cosmin Bîrlan pentru sursa citată mai sus.
„Mi-am lăsat echipamentul de fotbal în Târgu Jiu, mi-am luat un costum elegant pe mine și am plecat să onorez o invitație la o nuntă din satul meu, Prejna. Cum am ajuns acolo, socrul mic (fiind și rudă cu mine) m-a rugat să merg si să cânt o melodie, pentru că el mă auzea de fiecare dată când mergeam la bunica, cu care cântam prin curte.
Aveam mari emoții, iar ele s-au accentuat când Petrică Nicoară Sîrbu m-a chemat la microfon să le cânt oamenilor prezenți la nuntă. După acea seară în care am cântat, Petrică Nicoară m-a sunat și mi-a spus că am har de la Dumnezeu și că pot să reușesc să ajung un nume mare în muzică, dacă iau în serios lucrul ăsta. Mi-a spus să merg la Timișoara, pentru că el mă primește cu brațele deschise și pot să cânt alături de ei. Am cântat aproape cinci luni la Timișoara alături de formația Nicoară la multe evenimente”, a mai spus fostul fotbalist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER