Povestea fotbalistului care a făcut istorie în Ghencea, ofertat de toți granzii bucureșteni, de la Ion Alecsandrescu până la Cornel Dinu și Jean Pădureanu, prieten la cataramă apoi cu francezul Eric Abidal! „Mi s-a spus că vin la Steaua în locul lui Toni Doboș” | SPECIAL

Marius Baciu, antrenor de peste 12 ani, a făcut carieră la Steaua, unde a jucat șase sezoane între 1996-2002, iar apoi a jucat în Ligue 1, la OSC Lille.

Povestea fotbalistului ofertat de toți granzii bucureșteni, de la Ion Alecsandrescu până la Cornel Dinu și Jean Pădureanu, prieten la cataramă apoi cu francezul Eric Abidal! 

În Franța a fost coleg de cameră cu francezul Eric Abidal, dar și cu slovenul Acimovici. „Impresarul meu a intermediat transferul lui Abidal la Lyon, după ce a negociat un transfer la AC Milan. Am fost la Barcelona, când era Abidal acolo director sportiv, și am asistat la antrenamentele lui Guardiola”, spune Baciu.

Antrenor în Arabia Saudită, fostul internațional de tineret, ajuns acum la 48 de ani, a povestit cum a ratat transferul la trei echipe bucureștene, ajungând în cele din urmă în Ghencea.

„Am avut oferte de la toate echipele din București, probabil sunt printre puținii aflați în această situație”, a declarat Marius Baciu pentru ProSport.

De la Steaua…

Am ajuns după ce eram la Inter Sibiu, a fost un ultim meci de campionat chiar cu Steaua. Eu trebuia să ajung la lotul de tineret și am venit la București, cu ei, cu autocarul. Apoi am ajuns în biroul marelui Ion Alexandrescu.

Tică Dănilescu m-a dus acolo… Am venit toți atunci, mulți tineri. O să fii înlocuitorul lui Toni Doboș, așa mi-a zis Sfinxul. Dar Doboș nu e transferase. Ulterior s-a întâmplat. Ei deja pregăteau terenul

De la Rapid…

M-a așteptat Rică Răducanu la aeroport după un meci al tineretului, Under 21. Mi-a zis că vrea să vorbească Jean Pădureanu cu mine, el era președinte la Rapid. Am semnat cu Giovani Becali la vremea aia. Am fost în birou la Tata Jean, mi-a zis să vin, mi-a făcut o ofertă. mi-a promis că vine și Adi Iencsi.

Nu discutam eu de bani atunci, cluburile trebuiau să se înțeleagă

De la Dinamo…

Cornel Țălnar fusese antrenorul meu la Inter Sibiu. El a dorit ca eu să ajung la Dinamo, cred că el cu Conel Dinu mă doreau. Îmi zicea nea Cornel Țălnar: tu te duci la Dinamo, tu mergi la Dinamo…

De la FC Național…

Era Euro 1996, toți conducătorii erau plecați. Antrenorul Florin Halagian m-a convins, a venit și m-a luat în Cotroceni. Am semnat și un precontract. Am fost în cantonament cu ei, apoi într-o noapte am primit telefon să mă duc la Steaua. S-au înțeles cluburile între ele, nu știu ce a fost atunci exact.

Eu nu eram stelist de mic, sincer eram fan Craiova Maxima. Fusesem la un meci cu tata, aveam vreo 10 ani, am fost la un meci al Craiovei la Sibiu, semifinală de Cupa României, cu Dinamo. Am fost captivat de Craiova, idolul meu a fost Ilie Balaci. L-am iubit enorm când eram copil…

Cine este Marius Baciu?

Marius Baciu antrenează de peste trei ani în Oman și Arabia Saudită, iar ProSport a reușit să-i smulgă fostului jucător de la OSC Lille, pentru care a jucat acum două decenii, primele declarații pe această temă.

Cele trei părți ale interviului au fost deja publicate și au lămurit două scandaluri în care a fost implicat fotbalistul originar din Mediaș: un meci la pariuri al propriilor jucători de la Daco Getica dar și celebra reținere a mascaților după o partidă din eșalonul secund.

Publicat: 10 07. 2023, 11:39
Actualizat: 10 07. 2023, 14:53