Povestea incredibilă a fotbalistului care a vrut să se sinucidă de două ori, după ce a rămas fără părinți: ”Am simţit că vreau să las totul!”

Argentinianul Emanuel Mammana are o poveste de viață incredibilă. În vârstă de 24 de ani, el a trăit o serie de tragedii care i-ar pune în genunchi chiar și pe cei mai puternici. Fotbalistul a spus că s-a gândit de mai multe ori să își ia viața, însă a reușit să treacă cu bine peste toate dificultățile.

Mammana joacă acum în Rusia, la Zenit St. Petersburg. El afirmă că moartea tatălui său l-a adus într-o stare groaznică.

Povestea incredibilă a fotbalistului care a vrut să se sinucidă de două ori

„Am simţit că vreau să las totul după moartea tatălui meu. Îmi pierdusem deja mama. M-am gândit să părăsesc fotbalul, chiar am avut nebunia de a mă gândi la sinucidere. Am vrut să o fac de două ori. A fost foarte, foarte dificil. Au fost două sau trei luni care m-au costat mult”, s-a confesat Mannama, potrivit publicaţiei Ole.

Totuși, el a reușit să se ridice cu ajutorul fostei sale echipe, River Plate: „Dar în ciuda durerii, am reuşit să merg mai departe. Şi River m-a ajutat. Am realizat că cei de acasă au luptat atât de tare pentru ca eu să fiu cine sunt încât nu am putut să renunţ la tot din cauza tristeţii. A trebuit să îndeplinesc visul tatălui meu: voia ca eu să ajung în prima ligă.

A fost o perioadă când a trebuit să merg şi să locuiesc aproape 3 ani la o pensiune a lui River pentru că noi nu aveam acasă bani pentru a merge la antrenament, nici măcar să ne cumpărăm mâncare. Aşadar, sunt cine sunt datorită lui River. Cei de la club m-au susţinut sută la sută”

Argentinianul mai povestește că, în copilărie, a trăit într-o sărăcie extremă și că a învățat foarte multe lecții de la tatăl său.

„Nu am avut nimic când eram copil. Nu m-am distrat. Tata m-a învăţat că, atunci când ai de toate, trebuie să-i ajuţi pe cei care au mai puţin. Nimeni nu ne-a ajutat. Îmi era foame. Uneori mergeam la antrenament fără să fi mâncat”, a precizat Mammana.

Argentinianul s-a format la River Plate, apoi, din iulie 2016, a ajuns la Lyon. Un an mai târziu s-a transferat la echipa din Rusia pentru suma de 16 milioane de euro.

 

Publicat: 19 04. 2020, 16:50
Actualizat: 19 04. 2020, 16:51